Bănci și Asigurări

Rolul băncilor greceşti în creditarea economiei scade: cele mai mari trei bănci de la Atena au redus finanţările în S1

Rolul băncilor greceşti în creditarea economiei scade:...

Autor: Anelis Baciu

07.09.2016, 00:07 1038

Cele mai mari trei bănci greceşti prezente în sistemul bancar local, Alpha Bank, Bancpost şi Piraeus Bank, au pus frână creditării în prima jumătate a acestui an, creditele acordate de acestea populaţiei şi companiilor româneşti fiind mai mici şi cu 20% decât în prima jumătate din 2015.

Cea mai amplă diluare a portofoliului de credite se remarcă în cazul sucursalei locale a Piraeus.

Banca din România a pierdut jumătate din cota de piaţă pe creditare în ultimul an, mai având la finalul anului trecut în stoc credite pentru populaţie şi companii în valoare de 726 milioane de euro.

Banca-mamă de la Atena a fost măcinată de probleme financiare interne cauzate de lipsa capitalului necesar.

Nici sucursala de la Bucureşti nu a scăpat neatinsă de probleme băncii-mamă din Grecia şi a fost la un pas de vânzare anul trecut. Interesaţi de preluarea Piraeus şi în stadiu avansat de negociere cu grecii a fost fondul de investiţii american J.C. Flowers.

Americanii voiau să ia Piraeus la pachet cu Banca Carpatica, însă tranzacţia a picat din cauza neînţelegerilor din ultimul moment privind preţul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO