Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a prezentat la conferinţa The Economist „The EU-Southeast Europe Summit - On the road to stability and growth“ organizată la Bucureşti şase argumente pentru ca o ţară ca România să se alăture Uniunii Bancare.
►Un argument puternic îl reprezintă prevalenţa capitalului din zona euro în structura sectorului bancar - peste 70% din activele nete şi din capital. În contextul unei integrări atât de ridicate în piaţa financiară europeană, menţinerea prerogativelor de supraveghere bancară la nivel naţional nu ar avea decât rezultate suboptimale, ca urmare a accesului limitat la informaţii privind băncile-mamă şi a absenţei perspectivei de ansamblu.
► Un alt argument în favoarea unei aderări rapide la Uniunea Bancară ţine de sfera economiei politice. Este preferabil să participi din interior la construirea unui mecanism căruia va trebui oricum să i te alături cel mai târziu odată cu intrarea în zona euro.
► Existenţa Uniunii Bancare va produce efecte asupra sistemului financiar din România indiferent de statutul de membru sau nemembru al acesteia. Este mai bine deci să ai un cuvânt de spus la adoptarea unor decizii care generează acele efecte, în condiţiile în care acestea vor fi oricum resimţite.
► Intrarea în Uniunea Bancară asigură şi înlăturarea unui stimulent pentru dezintermediere din partea băncilor străine. După cum a arătat şi experienţa ulterioară declanşării crizei economice internaţionale, pentru a proteja sistemele bancare naţionale, unele autorităţi de supraveghere pot impune măsuri prudenţiale privind controlul capitalurilor, transferurile şi creditarea intragrup, limitarea activităţii sucursalelor sau interzicerea repatrierii profiturilor, determinând unele bănci să reducă activitatea filialelor lor în ţările-gazdă.
► Participarea la Mecanismul unic de supraveghere ar elimina, de asemenea, posibilitatea arbitrajului jurisdicţional (de exemplu prin prevenirea potenţialei transformări a filialelor băncilor străine în sucursale), ar îmbunătăţi fluxul informaţional în domeniul supravegherii bancare şi ar permite evitarea eventualelor distorsiuni în planul competiţiei.
► A rămâne în afara Uniunii Bancare poate genera costuri considerabile pentru ţările nemembre ale zonei euro, acestea fiind vulnerabile la efectele de contagiune dacă băncile străine au o prezenţă masivă în sistemul lor bancar. În caz de contagiune, capacitatea de reacţie a acestor ţări ar fi sever limitată, mecanismele şi resursele proprii putându-se dovedi insuficiente sau inadecvate.
