Bănci și Asigurări

Scandalul politic se vede pe piaţa financiară. Tensiunile politice şi protestele au urcat cursul şi costurile de finanţare, iar randamentele la titlurile de stat au ajuns la maximul din vara lui 2015. Deprecierea leului scumpeşte importurile

Autor: Claudia Medrega

03.02.2017, 00:08 2641

Moneda naţională a re­simţit în ultimele zile un şoc din cauza pre­lun­girii tensiu­ni­lor po­litice interne şi a stării de incerti­tu­dine, care au culmi­nat cu pro­­teste în stradă, iar cursul de schimb leu/euro a continuat ieri să crească. Şi ran­­­da­men­tele la ti­tlu­rile de stat s-au men­ţinut pe pan­tă ascen­den­tă, ajungând pe scadenţa de 10 ani la cel mai ridicat nivel din vara anului 2015, de circa 3,8%.

„Incertitudinile politice şi protes­te­le din ultimele zile au condus la corecţii ale titlurilor de stat pe termen lung (cu scadenţele 2025 şi 2027) ale căror ran­da­mente au crescut cu peste zece punc­te de bază în data de 1 februarie, ceea ce sugerează vânzări din partea nerezi­den­ţilor şi explică o parte din mişcarea relativ violentă pe cursul de schimb“, spune Ciprian Dascălu (desen), economistul-şef al ING Bank.

El susţine că deprecierea leului este una normală pentru astfel de episoade, similară cu reacţiile pieţelor din regiune la evenimente de această natură.

Leul s-a depreciat în această săptă­mâ­nă cu circa 0,6% faţă de euro, com­parativ cu nivelul de la sfârşitul săptă­mâ­nii trecute, în principal din cauza tensiunilor politice, cotaţia sărind ieri la 4,5337 lei/euro, maximul acestui an.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu au ieşit ieri pentru prima dată, după două zile de proteste în urma controversatei ordo­nan­ţe privind modificarea Codului Penal, şi au susţinut împreună o con­fe­rinţă de presă făcând declaraţii legate atât de pro­testele masive, cât şi de pro­gramul de gu­vernare. Iar mesajul cen­tral transmis a fost că Gu­­vernul nu va renunţa la ordonanţa aprobată.

Continuarea tensiunii pe scena politică poa­te creşte riscurile unor pre­siuni mai persis­ten­te de depreciere a leului şi, concomitent, creşte şi tensiunea românilor cu credite în euro.

Tema cursului de schimb a fost şi rămâne foar­­te prezentă în spaţiul public. Evoluţia cursu­­lui este un subiect extrem de sensibil pen­tru români având în vedere că în jur de ju­mă­tate dintre împrumuturile con­tractate de popu­laţie şi companii sunt în valută, majorita­tea în euro.

În aceste condiţii, episoadele de depreciere a leului au un efect psihologic puternic asupra românilor.

Cea mai importantă consecinţă a deprecierii leului este îngreunarea poverii celor cu credite în euro, care devine tot mai greu de suportat la un palier de curs mai ridicat. Iar pe umerii clienţilor cu credite în valută s-a acumulat deja o presiune uriaşă în anii de criză.

Pe lângă faptul că o depreciere semnificativă a leului măreşte factura populaţiei şi companiilor cu credite în valută, poate antrena deteriorarea portofoliilor de credite ale băncilor şi creşterea împrumuturilor neperfor­mante, erodează profiturile compa­niilor de pe bursă care se finanţează în va­lută şi accentuează şi temerile consu­matorilor. De asemenea, deprecierea leului scumpeşte importurile şi poate antre­na deteriorarea consumului intern, ceea ce poate încetini creşterea econo­mică. Totodată, o astfel de evo­luţie poate exercita presiuni ascen­dente asupra inflaţiei şi asupra stabi­lităţii financiare.

Analiştii anticipau la începutul anului că în 2017 cursul leu/euro ar putea să fluctueze în intervalul 4,4-4,6 lei/euro, însă nu excludeau episoade de volatilitate, determinate în principal de factori interni sau externi.

Moneda naţională a închis anul 2016 pe depreciere în faţa principalelor trei valute – euro, dolar şi franc elveţian. Leul a cumulat o depreciere de 3,75% faţă de dolarul american, comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului 2015, în timp ce în raport cu francul elveţian a pierdut aproximativ 1%. Deprecierea leului faţă de euro în 2016 a fost de doar 0,4%.

În ceea ce priveşte evoluţia randamentelor titlurilor de stat, Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania, susţine într-un raport că s-a menţinut pe o curbă ascen­dentă şi s-a deplasat şi în sus, mai pro­nunţat pe sca­denţele medii-lungi unde au ajuns la cel mai ridicat nivel din vara anului 2015.

„Curba randa­mentelor s-a depla­sat în sus, în medie cu şapte puncte bază, avansul fiind mai pronunţat pe scadenţele medii-lungi: la 10 ani rata de dobândă a urcat cu 12 puncte de bază la 3,81% (cel mai ridicat nivel din vara anului 2015)“, susţine Rădulescu (foto dreapta). Banca Transilvania anticipează că rata medie anuală de do­bân­dă la titlurile de stat pe scadenţa de 10 ani ar putea să atingă şi chiar să depă­şeas­că pragul de 4%.

„Printre prin­­­cipalii fac­tori de risc pen­tru acest sce­na­riu men­ţionăm: deci­­ziile de poli­tică econo­mică din SUA, zona euro şi China; provocările din sfera construcţiei euro­pene (institu­ţionale, bancare, ritmul reformelor struc­turale); mixul de politici economice şi climatul politic pe plan intern; tensiunile geopolitice”, se arată într-un raport al BT.

În prima parte a zilei de 2 februa­rie, titlurile de stat pe termen lung au recuperat aproape integral corecţia din ziua precedentă, impul­sio­nate şi de evoluţia po­zitivă a pieţelor de ti­tluri suve­rane re­gio­nale, ceea ce a însoţit şi o reve­nire a mo­nedei na­ţionale, suge­rând că pie­ţele se aş­teap­­tă la o de­­ten­sionare a situa­ţiei poli­tice, susţine eco­­no­­mistul-şef al ING Bank.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO