Ceea ce în momentul înfinţării BCE era considerată o erezie, şi anume finanţarea companiilor private prin achiziţia de obligaţiuni, Banca Centrală Europeană a ajuns acum să facă acest lucru în încercarea de a revigora economia bătrânului continent, unde investiţiile stagnează.
Conform statutului, BCE putea să cumpere prin tranzacţii repo titluri emise de state, dar nu obligaţiuni emise de companiile private.
În două instanţe, BCE a cumpărat obligaţiuni direct de la companiile europene, prin aşa numitele plasamente private, prin care datoria a fost vândută către un cerc restrâns de cumpărători, fără formalitatea unei licitaţii extinse.
Acesta este un exemplu de cum băncile şi companii se adaptează rapid la măsurile extreme de politică monetară în ceea ce deja este o epocă neconvenţională. În ultimul deceniu, achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale la scară largă – o încercare de a scădea costurile de împrumut în economie şi de a convinge investitorii să îşi asume un risc mai mare – deja au ajuns la ordinea zilei.
Băncile centrale s-au mutat în ultima perioadă înspre teritoriul dobânzilor negative şi au început să adopte nişte obiceiuri vechi de împrumut. Acum au început să invite companiile private să creeze instrumente gândite special pentru a fi cumpărate, pentru a putea pompa bani în continuare în economie.
ECB nu instruieşte companiile în mod direct să creeze bonduri specifice, dar este clară când îşi afişează interesul de achiziţie. Şi ECB nu este singura bancă care a început să facă asta. Banca Japoniei a anunţat la sfârşitul anului trecut că vrea să cumpere fonduri listate pe bursă care deţin acţiuni ale unor companii care îşi cresc cheltuielile pe capital fizic şi uman.
