Bănci și Asigurări

Se ieftinesc apartamentele din blocurile comuniste? Prima Casă se schimbă în Noua Casă şi va fi destinată doar locuinţelor noi. Reacţia directorului unui portal imobiliar

Prima Casă se schimbă în Noua Casă şi va fi destinată doar locuinţelor noi

Autor: Radu Racu, Cristi Moga

20.12.2012, 15:19 8371

Programul Prima Casă, destinat achiziţiei de locuinţe cu credite garantate de stat va suferi modificări în noul cabinet al guvernului, întocmit de premierul Victor Ponta.

Conform programului de guvernare al noului cabinet, schema de stat prin care statul garantează creditele imobiliare destinate achiiziţiilor de locuinţe va redenumit în Noua Casă şi va fi adresat doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi.

Programul Prima Casă a fost introdus în anul 2009 de guvernul condus pe atunci de premierul Emil Boc şi a fost destinat iniţial persoanelor care doreau să-şi cumpere o locuinţă dar nu mai deţineau în proprietate alt imobil. Ulterior, programul a fost extins şi la persoanele care aveau în proprietate o locuinţă, dar nu mai mare de 50 de metri pătraţi. Solicitanţii creditului puteau acorda un avans de doar 5% din valoarea casei, faţă de 20-25% la celelalte credite ipotecare. Preţul locuinţelor care se încadrau în program nu putea fi mai mare de 60.000 de euro, pentru apartamentele din blocuri vechi, şi 70.000 de euro pentru apartamente noi.

În cadrul programului au fost acordate circa 70.000 de credite, cu o valoare cumulată de 3,8 miliarde de euro.

Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliare.ro, spune că în momentul implementării unei asemenea măsuri, preţurile locuinţelor vechi vor fi foarte afectate, reglându-se în mod (aproape) natural în raport cu cererea pe segmentul locuinţelor vechi.

"Cererea va scădea însă semnificativ în condiţiile în care va fi încurajată, printr-un program guvernamental, achiziţia de locuinţe noi. De altfel, în multe ţări occidentale, diferenţa de preţ dintre o locuinţă veche şi una noua în aceeaşi zonă poate fi şi de 1 la 5. Achiziţia de locuinţe vechi poate fi încurajată doar în condiţiile în care vor exista alte programe dedicate acestui segment.
Pe de altă parte, în urma implementării unei asemenea măsuri, sunt asigurate premisele pentru ca stocul de locuinţe noi să se epuizeze şi, prin urmare, să redemareze construcţia de apartamente noi", susţine Erimescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO