Bănci și Asigurări

Şeful ASF a fost numit în consiliul de administraţie al Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii

Mişu Negriţoiu, şeful ASF

Mişu Negriţoiu, şeful ASF

Autor: Anelis Baciu

03.12.2015, 00:00 369

Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a fost numit pentru doi ani şi jumătate membru în consiliul de administraţie al Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), parte a sistemului european de supraveghere financiară.

Consiliul de Administraţie al EIOPA este format din preşedintele autorităţii, portughezul Gabriel Bernardino, şi şase membri, reprezentanţi ai autorităţilor de supraveghere din Belgia, Franţa, Germania, Italia, România şi Slovacia. 

Principalele obiective ale EIOPA sunt promovarea stabilităţii sistemului financiar, a transparenţei pieţelor şi a produselor financiare, precum şi asigurarea protecţiei deţinătorilor de poliţe, a membrilor schemelor de pensii şi a beneficiarilor. 

Mişu Negriţoiu a preluat la finalul lunii septembrie şi funcţia de preşedinte al Comitetului pentru Analize Economice şi de Piaţă din cadrul Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA). Negriţoiu se află la cârma Autorităţii de Supraveghere Financiară din luna mai a anului trecut, iar anterior el a fost preşedinte al ING Bank. Anelis Baciu

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO