Măsurarea economiei unei ţări a fost întotdeauna o provocare. Compararea economiilor mai multor ţări este o provocare şi mai mare.
Când Irlanda a anunţat pentru anul 2015 o creştere economică de 26%, folosind metodologia Eurostat, Comisia Europeană şi-a trimis oamenii la Dublin pentru a verifica cifrele.
De atunci, Irlanda raportează constant creşteri ale PIB spectaculoase, chiar de domeniul fantasticului pentru economistul Paul Krugman, care a poreclit calculele irlandezilor „economia spiriduşilor“. Irlanda a urmat metodologia Eurostat, care s-a ghidat după un model dezvoltat de ONU. Aplicarea noii metodologii a însemnat că activitatea redomiciliată în Irlanda de una sau două companii foarte mari a majorat PIB-ul cu 20%. Spre comparaţie, PIB-ul zonei euro a crescut cu 0,4%. Activitatea pe care se sprijină creşterea PIB este în China sau în alte state cu costuri mici. În 2016 SUA încă nu aplicau aceste standarde.
Când Turcia a adoptat recent metodologia europeană, declinul economic din ultimii ani n-a mai părut atât de mare. Turcii s-au trezit mai bogaţi peste noapte. La fel, aplicând la începutul anului un nou mod de a număra tancurile, institutul de statistică al Rusiei a făcut ca recesiunea îndelungată, cea mai severă din ultimele două decenii, să pară mai slabă.
Ultima dată când statisticienii americani au modificat măsurătorile economice, în 2013, au reuşit să umfle economia cu echivalentul PIB-ului Suediei, fără să fie produse bunuri în plus, explică Jacob Assa, economist la ONU, scrie Handelsblatt. Ei au făcut America mai bogată catalogând brevetele şi licenţele, tratate anterior ca plăţi în avans pentru bunuri, ca fiind investiţii. În termeni statistici, aceşti factori contribuie acum la creşterea economică.
Ceva similar s-a întâmplat în Germania în 2014, când nemţii s-au trezit, la fel, peste noapte, mai bogaţi cu 1.000 de euro PIB per capita. Statistica este o lume nebună, care poate avea un impact masiv asupra modului în care este percepută o economie. Aceasta pentru că diferitele industrii şi sectoare pot avea interes în a face ca participarea lor la PIB să pară mai mare decât este în realitate. Niciunde acest lucru nu a fost mai adevărat decât în lumea financiară. Veniturile din acest sector au fost considerate iniţial ca „transferuri“ de la consumatori la bănci, ceva ce nu contribuie la creşterea economică. Începând cu 1968, sectorul a fost declarat treptat ca fiind „productiv“. Aceasta însemna că „producţia“ industriei bancare, care se extindea rapid în Vest, aducea creşteri din ce în ce mai mari PIB-ului.
În Germania, biroul federal de statistică s-a opus ani la rând unor astfel de trucuri statistice, dar a sfârşit prin a le adopta parţial în 2005. Pentru companii, un împrumut de la bancă este considerat o plată în avans dedusă din vânzări pentru calcularea valorii adăugate. Dar când guvernul sau o gospodărie plăteşte dobânzi băncilor, acest serviciu naţional este considerat consum, care din 2005 majorează PIB-ul.
Wolfgang Eichmann, de la biroul federal de statistică, estimează că aceasta a dus la creşterea cu 1,5% a PIB-ului german, o creştere pe care criticii o consideră o contribuţie fictivă din partea bancherilor.
