Bănci și Asigurări

Sumele refuzate la plată de bănci s-au înjumătăţit în luna mai faţă de aprilie

Sumele refuzate la plată de bănci s-au înjumătăţit...

Autor: Anelis Baciu, Cristian Hostiuc

22.06.2017, 00:05 141
Băncile locale au refuzat decontarea de bilete la ordin, cecuri şi cambii în valoare totală de 159,2 milioane de lei (35 mil. euro) în luna mai a acestui an, un nivel de două ori mai mic faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de BNR.
 
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sumele refuzate la plată sunt de aproape trei ori mai mici.
 
Băncile refuză să deconteze instrumente de plată în cazul în care nu găsesc suficiente lichidităţi în conturile clienţilor, de regulă companii, care au ordonat plăţile. Scăderea volumului refuzurilor la plată scoate în evidenţă faptul că presiunea pe lichidităţi a companiilor s-a redus semnificativ.
 
Reducerea presiunii pe lichidităţi vine după ce în luna martie sumele refuzate la plată se înscriseseră pe un trend ascendent. În luna martie au fost refuzate la plată bilete la ordin, cecuri şi cambii în valoare de 511 milioane de lei, cel mai înalt nivel din acest an. În total în primele cinci luni ale acestui an băncile au refuzat instrumente de plată în valoare de 1,88 miliarde de lei, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO