Treichl, şeful Erste, a scăpat de investigaţia privind înregistrările contabile, dar este cercetat mai departe pentru manipularea pieţei

24 nov 2011 Autor: Razvan Voican

Treichl, şeful Erste, a scăpat de investigaţia privind înregistrările contabile, dar este cercetat mai departe pentru manipularea pieţei

Foto: Laszlo Raduly

Autoritatea Pieţei Financiare din Austria a oprit cercetările care îl vizau pe Andreas Treichl, CEO al Erste Group - care controlează BCR, referitor la presupusa înregistrare contabilă incorectă a CDS-urilor (instrumente de asigurare contra riscului de default) din portofoliul băncii. Autoritatea a constatat că nu există nicio încălcare a legislaţiei, potrivit presei de la Viena.

Erste ţinea CDS-urile în bilanţ la valoarea istorică, în loc să le depreciere constant în funcţie de valoarea de piaţă. În octombrie a făcut însă reevaluarea, ducând banca pe pierderi de aproape 1 mld. euro la nouă luni (pe lângă alţi factori). Erste nu a putut fi acuzată de contabilitate incorectă pe baza reglementărilor austriece în vigoare.

Totuşi, Treichl nu scapă deocamdată de investigaţia privind suspiciunile de manipulare a pieţei. Bancherul este acuzat că pe 29 septembrie a declarat agenţiei Reuters că îşi menţine prognoza de profit pe 2011, iar după două săptămâni a anunţat că Erste ar putea închide anul cu pierderi de 800 mil. euro.

Treichl susţine că în varianta în limba germană a ştirii publicate de Reuters era specificat să se referă la profitul operaţional, însă în varianta în engleză această precizare nu a apărut şi de aici toată confuzia. De asemenea, el se apără spunând că în ultimii trei ani Erste nu a mai avansat prognoze de profit net din cauza turbulenţelor de pe pieţele financiare.

Rămâne de văzut la ce concluzie va ajunge Autoritatea Pieţei Financiare şi în acest caz.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Treichl
, şeful Erste
, Erste

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine