Bănci și Asigurări

Ungurii de la OTP Bank au adus încă 50 milioane de lei la capital

Ungurii de la OTP Bank au adus încă 50 milioane de lei la capital

Autor: Anelis Baciu

12.12.2012, 00:01 321

OTP Bank, subsidiara locală a celui mai mare grup bancar din Ungaria, şi-a majorat capitalul social cu 50 milioane de lei (11 milioane de euro), până la 732 milioane de lei. "OTP Bank România şi-a majorat capitalul social pentru a doua oară în acest an. Decizia confirmă încrederea acţionarilor în stabilitatea subsidiarei româneşti şi în strategia noastră de dezvoltare", a declarat Laszlo Diosi, preşedintele băncii. În urma acestei operaţiuni participarea acţionarului majoritar OTP Bank Nyrt a urcat la 99,9%, în timp ce Merkantil Bank Zrt, deţine numai patru acţiuni nominale în valoare de 960 lei şi o cotă de participaţie nesemnificativă de 0,0001% din capitalul social al băncii. Ungurii au procedat la majorarea capitalului pentru a-şi consolida poziţia pe piaţa bancară din România, cât şi pentru a-şi acoperi pierderile cauzate de creşterea creditelor neperformante. OTP a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o pierdere de 2 miliarde de forinţi (7 milioane de euro) faţă de un profit de 1,46 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul majorării provizioanelor şi al scăderii veniturilor. În perioada ianuarie-septembrie a acestui an veniturile nete din dobânzi au coborât cu 13%, la 11,8 miliarde de forinţi (41,35 mi. euro), în timp ce încasările din comisioane şi taxe au înregistrat un declin de 34%, până la 1,17 mld. forinţi (4,1 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO