Bănci și Asigurări

UniCredit schimbă conducerea subsidiariei din Austria

UniCredit schimbă conducerea subsidiariei din Austria

Autor: Alexandru Zărnoeanu

18.01.2016, 17:05 401

UniCredit, cea mai mare bancă italiană după active, va schimba din luna martie conducerea subsidiarei din Austria, UniCredit Bank Austria, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Astfel, Robert Zadrazil, un austriac în vârstă de 45 ani şi actualul director al diviziei de private banking al Bank Austria, îl va înlocui pe actualul CEO Willibald Cernko, tot un austriac, la şefia Bank Austria. Schimbarea vine într-o perioadă dificilă pentru UniCredit, care intenţionează să restructureze 18.200 de  poziţii în întreaga reţea teritorială din Europa până în 2018, notează Financial Times.

Erich Hampel, preşedintele consiliului de supraveghere al Bank Austria, a declarat că acum este momentul ideal pentru o schimbare a generaţiilor şi are încrederea în capabilităţile lui Robert Zadrazil de a restructura banca  pe baza “conceptelor existente” şi a “deciziilor luate”.

Unicredit intenţionează să reducă costurile operaţiunilor de retail din Austria cu 300 de milioane de euro până în 2018.

Bank Austria coordonează activităţile UniCredit din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România. Însă contractul care menţine sediul în Viena expiră în luna martie. Nu se ştie încă dacă sediul de la Viena va funcţiona în cotinuare după luna martie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO