Bănci și Asigurări

Valentin Lazea, economist şef al BNR: România are cea mai mare inegalitate de venituri între cei ce muncesc din UE

Valentin Lazea, economist şef al BNR: România are cea...

Autor: Dan Straut, Mediafax

19.09.2017, 11:35 553

„Inegalitatea de venituri între cei care muncesc - nu între cei care muncesc şi cei care stau cu mâna întinsă după ajutoare sociale - este, în România, cea mai mare din Uniunea Europeană. Primele 20 de procente din populaţie câştigă de 8,2 ori mai mult decât ultimele 20 de procente. Ţările care ne urmează în acest top, de exemplu Bulgaria, poate nu întâmplător sunt şi cele care au cotă unică de impozitare”, a declarat Valentin Lazea, la o conferinţă pe tema reformelor economice organizată de Curs de Guvernare.

„Această inegalitate de venituri generează neîncredere în rândurile populaţiei. Tânărul nu-l mai crede pe bătrân, transilvănenii nu mai au nicio treabă cu oltenii şi aşa mai departe”, a mai spus economistul-şef al BNR. El a precizat că vorbeşte în nume personal şi nu reprezintă opinia Băncii Naţionale.

Ca măsuri pentru atenuarea acestei discrepanţe între veniturile mari şi cele mici, valentin Lazea propune „creşterea salarilului minim pe economie şi o impozitare în progresie moderată a veniturilor”.

„Sunt mândru că în 2005, când eram la Ministerul Finanţelor, am introdus impozitul pe venitul global. Bineînţeles, nici acum nu mă dezic de el”, a mai spus Valentin Lazea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO