Bănci și Asigurări

Vasilescu, BNR: Băncile trebuie să angajeze psihologi şi sociologi, pentru a se pregăti de relansarea creditării

Vasilescu, BNR: Băncile trebuie să angajeze psihologi...

Autor: Raluca Ghinea

25.06.2013, 11:52 1910

"Cred că nu greşesc dacă reiau o idee a guvernatorului dintr-o conferinţă de la Universitatea din Braşov, care spunea aproape deschis că băncile au în perioada următoare o responsabilitate imensă şi anume că reorganizarea trebuie să înceapă de la restructurarea personalului, dar nu înseamnă ceea ce se înţelege la noi prin restructurare. Când guvernatorul s-a referit la restructurarea personalului nu s-a gândit la disponibilizarea personalului din bănci, ci a avut în vedere nevoia unei reorganizări şi a unei restructurări a personalului bancar într-un sens foarte real, că s-a terminat perioada aceea de boom din 2004-2008, foarte scurtă pentru România, când în ţară se trimiteau cam 20 de miliarde de euro pe an şi băncile aveau foarte mulţi bani şi nevoie de vânzători de credite", a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR, la un seminar pe tema creditării.

El apreciază că băncile ar trebui să devină partenerii companiilor cărora le dau credite, să-şi întărească compartimentele de analiză şi cele de analiză de risc în primul rând şi să înţeleagă foarte bine problemele companiilor.

"Eu o să spun în continuare o idee mai veche care a deranjat băncile. Când spuneam că băncile ar trebui să scoată mai mulţi bani din buzunare şi să plătească un personal specializat plecând de la psihologi, filosofi, sociologi, oameni care să vină în grupurile de analiză ale băncilor şi să asigure momentul de relansare a creditării", a menţionat Vasilescu.

El consideră că băncile sunt foarte reticente să colaboreze cu Institutul Bancar din România, care asigură specializarea personalului bancar.

"Cu foarte multă dificultate acest institut bancar reuşeşte să coopereze bine cu băncile şi cu foarte multă greutate reuşeşte să scoată ceva bani de la bănci pentru dezvoltarea institutului şi organizarea cursurilor, care sunt foarte bine pregătite, cu oameni de specialitate, foarte mulţi vin din Europa şi predau la acest institut bancar. Ei bine, acest program se derulează foarte greu, aş spune din cauza reticenţei băncilor", concluzionează Vasilescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO