Bănci și Asigurări

Viitorul ministru de Finanţe al SUA anunţă că vrea să reducă taxele pentru companii la 15%

Steven Mnuchin

Steven Mnuchin

30.11.2016, 16:49 682

Administraţia Donald Trump plănuieşte „cea mai mare schimbare în ce priveşte taxele” de când a fost preşedinte Ronald Reagan, potrivit lui Steven Mnuchin, fost bancher al Goldman Sachs, pe care Trump l-a nominalizat pentru funcţia de secretar al Trezorieriei Statelor Unite ale Americii, scrie Financial Times.

Mnuchin, care a jucat un rol-cheie în campania prezidenţială a lui Donald Trump, confirmă zvonurile conform cărora companiile ar urma să plătească taxe mai mici, de la 35%, la 15%.

„Prin reducerea taxelor pentru companii  vom crea o creştere economică foarte mare şi un venit personal disponibil foarte mare”, a declarat Mnuchin într-un interviu pentru CNBC. El mai crede, de asemenea, că economia americană ar putea creşte cu o rată susţinută de 3-4%.

„Ca să ajungem la această creştere, prioritatea noastră numărul 1 va fi reforma taxelor, care va fi cea mai mare schimbare de când a fost preşedinte Ronald Reagan”, a mai spus el.

Steven Mnuchin, în vârstă de 53 de ani,  este fiul  lui Robert Mnuchin, cel care a înfiinţat Goldman Sachs, în anul 1957. Steven Mnuchin a finanţat filme celebre precum “Avatar”, “X-Men”, “Suicide Squard”, “Batman v Superman: Dawn of Justice”, “American Sniper” sau serialul “Planet of the Apes” prin intermediul Dune Entertainment, o companie pe care a înfiinţat-o în 2005 pentru a putea investi în filmele produse în marilor studiouri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO