Bănci și Asigurări

Visa: 2.000 de plăţi cu cardul sunt câştigătoare la loteria bonurilor fiscale a Finanţelor

Autor: Ciprian Botea

14.04.2015, 13:15 27089

Deţinătorii de carduri emise de băncile locale sub sigla Visa au efectuat în data de 7 februarie 2.050 plăţi cu o valoare între 6 şi 6,99 lei, bonurile respective fiind câştigătoare în cadrul loteriei bonurilor fiscale.

Denunţătorul lui Liviu Dragnea în dosarul Referendumului, câştigător la Loteria fiscală

Fondul de premii este de un milion de lei, ceea ce înseamnă că la un număr de 2.000 de câştigători fiecăruia i-ar reveni câte 500 de lei.

Pentru a-şi revendica premiile, câştigătorii trebuie să depuna în următoarele 30 de zile bonul fiscal, în original, la orice unitate teritorială a ANAF, împreuna cu o copie a actului de identitate şi o cerere scrisă.

La extragerea de luni au fost luate în calcul bonurile emise în perioada 2 februarie- 28 martie. Numărul extras a fost şase, iar data 7 februarie. Faptul că cel puţin 2.000 de bonuri de 6-6,99 lei dintr-o singură zi au fost aferente unor cumpărături achitate cu cardul arată că tot mai mulţi români au început să utilizeze acest mijloc de plată pentru cum­pă­rături zilnice de mică valoare.

Valoarea medie a unei plăţi cu cardul este de circa 130 de lei. Valoarea anuală a plăţilor cu cardurile locale este de circa 6 mld. lei. Şase din zece lei cheltuiţi online sau la POS-uri anul trecut au provenit de pe carduri Visa.

Ziarul Financiar vă recomandă şi

  

 Tot ce trebuie să ştii despre noul standard USB-C - singurul port de care vei avea nevoie de acum înainte 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO