Bănci și Asigurări

Volksbank a fost înşelată de un poliţist economic din Bucureşti cu câteva milioane de euro

Volksbank a fost înşelată de un poliţist economic din...

Autor: Andrei Dumitrescu

06.11.2013, 17:42 2980

Potrivit procurorilor DNA, în perioada noiembrie 2007 - iunie 2008, Mihai Alexandru Grigore a reuşit să obţină de la Volksbank, cu acte "false ori simulate", trei credite, în valoare de 600.000 de euro, 963.750 de euro şi 2.200.000 de franci elveţieni.

Grigore a luat primul credit în toamna anului 2007, când, pentru a obţine banii, a invocat patru contracte de închiriere a unor apartamente în Capitală, dintre care două semnate cu o societate comercială, unul cu concubina sa şi unul complet fals, care ar fi fost semnat de un avocat, după cum susţin anchetatorii.

Din cele patru contracte de închiriere reieşea că Grigore obţinea venituri lunare de 13.700 de euro, ceea ce a determinat banca să încheie, în noiembrie 2007, o convenţie de credit în urma căreia acesta a primit de la bancă 600.000 de euro.

La 21 ianuarie 2008, bărbatul a făcut o nouă cerere de credit pentru nevoi personale şi a solicitat 4.060.000 de franci elveţieni. În cerere erau menţionate, potrivit procurorilor, veniturile încasate sau care urmau a fi încasate de Grigore, în perioada decembrie 2007 - februarie 2008, respectiv 86.000 de euro lunar. În 3 martie 2008, lui Grigore i s-a aprobat un credit în valoare de 2.200.000 de franci elveţieni. Reprezentanţii Volksbank au avut în vedere faptul că bărbatul avea de încasat o presupusă chirie lunară în caloare de 86.000 de euro, care provenea însă dintr-un contract de închiriere fals al unui teren intravilan, care ar fi fost semnat în 2007 de un cetăţean străin, arată DNA.

La 4 martie 2008, Mihai Alexandru Grigore a solicitat Volksbank acordarea unui al treilea credit, de 2.000.000 euro, din care banca i-a dat, potrivit procurorilor, doar 963.750 de euro.

Potrivit procurorilor DNA, Volksbank s-a constituit parte civilă pentru cele trei credite, cu sumele de 2.428.014,12 franci elveţieni, 1.112.166,75 euro şi 685.770,54 euro.

Anchetatorii nu au mai putut recupera întreg prejudiciul. "Valoarea actuală a bunurilor imobile ipotecate nu permite acoperirea integrală a prejudiciului. Inculpatul şi-a înstrăinat, real sau prin simulaţie, bunurile deţinute", a arătat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Mihai Alexandru Grigore este un fost ofiţer de poliţie, care a lucrat în cadrul Serviciului pentru Investigarea Fraudelor Sector 1.

El ar fi activat numai câţiva ani în Poliţia Capitalei, după care şi-a dat demisia.

Potrivit surselor citate, pe parcursul cercetărilor, fostul poliţist ar fi susţinut că este nevinovat şi că el ar fi victima unei înşelăciuni din partea băncii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO