Bănci și Asigurări

Volumul mediu zilnic al tranzacţiilor pe piaţa valutară a coborât după primele opt luni din 2017 la 1,63 mld. euro, însă rămâne peste 2016. Piaţa valutară a continuat să scadă în august, după ce în iunie volumul tranzacţiilor urcase la maximul ultimilor şase ani

Vânzările zilnice de valută către clienţi au fost în luna august 2017 de 1,18 mld. euro, cu 29,2 mil. euro mai mari faţă de cumpărări, astfel că sistemul bancar a fost pe deficit de valută.

Vânzările zilnice de valută către clienţi au fost în luna august 2017 de 1,18 mld. euro, cu 29,2 mil. euro mai mari faţă de cumpărări, astfel că sistemul bancar a fost pe deficit de valută.

Autor: Claudia Medrega

13.09.2017, 00:07 200
♦ Jucătorii de pe piaţa valutară au derulat în august, în medie, tranzacţii zilnice de 1,36 mld. euro, continuând tendinţa de scădere după ce în iulie volumul operaţiunilor valutare era de 1,63 mld. euro, iar în iunie s-a apropiat de 2 mld. euro, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape şase ani.

Piaţa valutară s-a redresat în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada ianuarie-august 2016, volumul mediu zilnic al tranzacţiilor ajungând la circa 1,63 mld. euro, în creştere cu aproximativ 14% faţă de nivelul de anul trecut, de 1,43 mld. euro, reiese din datele Băncii Naţionale.

În fiecare zi lucrătoare din luna august jucătorii de pe piaţa valutară de la Bucureşti au derulat, în medie, tranzacţii de 1,36 mld. euro. Volumul tranzacţiilor valutare din luna august 2017 a fost mai mare cu 59,6 mil. euro comparativ cu aceeaşi lună din 2016.

După ce în luna iunie moneda naţională s-a aflat sub presiune, riscul politic ducând cursul leu/euro la un maxim al ultimilor cinci ani, de aproape 4,6 lei/euro, în iulie piaţa valutară s-a mai liniştit, cotaţia menţinându-se în intervalul 4,55-4,59 lei/euro. Pe parcursul lunii august, cursul de schimb leu/euro a oscilat între 4,5577 şi 4,5985 lei/euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO