Bănci și Asigurări

​Votul din Camera Deputaţilor pentru legea RCA a fost amânat pentru săptămâna viitoare

​Votul din Camera Deputaţilor pentru legea RCA a fost...

Autor: Anelis Baciu

20.09.2016, 14:04 376

Deputaţii au amânat votul pentru legea asigurărilor auto obligatorii (RCA)  pentru săptămână viitoare, decizia de amânare fiind pe placul asociaţiilor transportatorilor care de altfel ceruseră acest lucru.  

Apreciem interesul şi determinarea parlamentarilor de a legifera proiectul legii RCA, însă, le reamintim totodată faptul că graba, strica treaba!. Un demers legitim şi bine intenţionat se poate transforma într-un rezultat legislativ care, în loc sa rezolve problemele acute ale pieţei RCA, să aibe efecte adverse, nedorite de către nimeni, au transmis reprezentanţii COTAR.

Transportatorii sunt nemulţumiţi şi de forma ordonanţei de urgenţă apărută în Monitorul Oficial de ieri, care nu face referire la îngheţarea sau plafonarea tarifelor la poliţele RCA. În plus, transportatorii sunt nemulţimuţi şi de faptul că textul ordonanţei de urgenţă spune că tariful trimiestrial ce va fi calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea caracter orientantiv, nu obligatoriu. 

 

Legea RCA a primit săptămâna trecut avizul favorabil al Senatului, cu 74 de voturi „pentru” şi 5 „împotrivă” şi 8 „abţineri”. Pentru a merge la promulgarea legea are nevoie şi de avizul din plenul Camerei Deputaţilor. Principalele schimbări aduse de lege sunt intrarea pe piaţa RCA a unui asigurător controlat de stat, dar şi introducerea unui preţ de referinţă calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Legea prevede şi limitarea costurile logistice ale asigurătorilor la un nivel maxim de 25% din valoarea primei, dar şi luarea în calcul al istoricului de daună al şoferului în cazul companiilor de transport. Aceste amendamente au fost cerute de asociaţiile transportatorilor.

În paralel, Guvernul a emis o hotărâre de urgenţă care include acelaşi prevederi, cu excepţia intrării în piaţa RCA a unui asigurător de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO