Bănci și Asigurări

Western Union a numit şef nou pentru operaţiunile din România şi Bulgaria

Western Union a numit şef nou pentru operaţiunile din România şi Bulgaria

Autor: Ciprian Botea

15.02.2012, 00:00 997

Compania de transfer de bani Western Union a numit-o pe Daniela Budurea (foto) în funcţia de country director pentru România şi Bulgaria. Ea îl înlocuieşte pe Alexandru Bădulescu, cel care a fost avansat pe poziţia de vicepreşedinte pentru Europa de Est şi Comunitatea Statelor Independente.

Budurea va coordona operaţiunile din cele două ţări şi va avea ca responsabilitate principală continuarea procesului de extindere a reţelei care numără în prezent mai mult de 6.600 de locaţii. Serviciile Western Union, folosite în special de românii care lucrează în străinătate şi transferă bani în ţară, sunt disponibile în 5.200 de locaţii din România - sucursale de bănci şi agenţii ale Poştei Române.

Compania are încheiate parteneriate cu zece bănci locale. Budurea a fost director general al companiei de transfer de bani Costa Angelo şi deţine un MBA la Vienna University of Economics and Business.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO