Bănci și Asigurări

Wimmer, artizanul preluarii BCR: Mediul s-a schimbat atât de dramatic incât trebuie să revedem tot businessul

Wimmer, artizanul preluarii BCR: Mediul s-a schimbat atât de dramatic incât trebuie să revedem tot businessul

Autor: Voican Razvan

31.07.2012, 13:53 1611

Noul proces de transformare prin care trece BCR, cea mai mare bancă românească, nu este comparabil ca magnitudine cu procesul de restructurare de după privatizarea cu Erste, însă este menit să adapteze instituţia de credit la noul mediu în care este nevoită să opereze, afirmă Manfred Wimmer, CFO al Erste Group şi fost responsabil cu procesul de preluare a BCR.

"Mediul s-a schimbat atât de dramatic în ultimii ani încât trebuie să revedem afacerile băncii pentru a ne adapta la noile condiţii. Nu se compară însă cu procesul de restructurare de după privatizare. Trebuie să vedem care sunt noile şanse de creştere pe care ni le oferă mediul actual şi să ne poziţionăm aşa încât să profităm de ele", afirmă Manfred Wimmer, bancherul austriac care supervizează îndeaproape BCR de aproape şapte ani.
Oficialii Erste afirmă ca vor ca BCR să rămână lider de piaţă, însă vor s-o facă şi profitabilă.
În condiţiile în care evoluţia businessului este marcată de incertitudini, noul management BCR are misiunea de a revedea costurile de operare. În ultimele luni au fost închise peste 40 de unităţi, însă reprezentanţii Erste afirmă că acesta nu este un scop în sine şi că nu există o ţintă de reducere a reţelei teritoriale, fiecare decizie de închidere fiind rezultatul evaluării eficienţei fiecărei unităţi în parte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO