Bănci și Asigurări

ZF Bankers Summit’17 – Ziua a doua. Reacţia consultanţilor: Avem o criză de deconectare între sistemul bancar şi economia reală. Investitorii ar trebui să pună bani în sectorul bancar românesc, dar nu în businessurile existente, ci în fintech-uri sau start-up-uri disruptive

În a doua zi de a summitului ZF Bankers invitaţii au discutat despre cum va arăta banca viitorului

În a doua zi de a summitului ZF Bankers invitaţii au discutat despre cum va arăta banca viitorului

Sistemul bancar românesc este într-o formă bună din punctul de vedere al indicatorilor financiari, dar se află într-o criză majoră de deco­nec­tare cu economia reală şi clienţii, susţin consultanţii.

Pe de altă parte, în com­paraţie cu sistemele bancare din ţări mult mai dezvoltate precum Germania sau Italia, sistemul bancar local este un adevărat paradis, acesta a fost unul dintre mesajele cheie ale eve­nimentului ZF Bankers Summit’17.

Acesta a fost organi­zat în parteneriat cu Alpha Bank, Ergo, UniCredit Bank, Master­card, SAP, Sierra Quadrant, Loxon, imo­biliare.ro, KeysFin, Advantage Software Factory, Alexan­drion Group şi Relevance.

„Cred că suntem într-o situaţie care, pe hârtie este bună, dar există o criză de deconectare între sistemul bancar şi economia reală. Există o deconectare între serviciile pe care băncile le oferă şi ceea ce îşi doresc clienţii. Clienţii văd simplitate, multe bănci sunt birocratice. Văd totodată o deconectare între volumele generate şi nivelul redus al dobânzilor.

Băncile îşi acoperă costurile cu marje foarte mari care nu sunt sustenabile, având în vedere ratele mici de dobândă“, a atras atenţia Andrei Caramitru, partener în cadrul Boston Consulting Group.

În pofida acestor problemelor însă, consultanţii recomandă investitoriilor să pună bani în sectorul bancar românesc, dar nu în businessurile existente, ci în fintech-uri şi start-up-uri.

„Dacă aş fi investitor aş intra în sistemul bancar, dar nu aş cumpăra o bancă.

Sistemul bancar românesc are clar toate fundamentele corecte pe termen lung. Cred că în cinci ani capitalul va veni spre băncile româneşti, fie în băncile care există deja, fie în proiecte noi. Vom vedea defragmentarea lanţului de valoare. În viitorii cinci ani vor exista alternative pentru depozite. Vor exista şi platforme de crowdfounding, vor exista şi alţi furnizori de servicii de plăţi, de tranzacţionare. Sunt multe oportunităţi în piaţă“, a comentat Oana Petrescu, partener Deloitte.

Bancherii admit că tehnologia va schimba profund modul de a face business atât în mediul rural, cât şi în mediul urban.

„Banca urbană va arăta total diferit faţă de cum este acum. Retailul va fi altfel, totul va fi ancorat în era digitală, tot ce este mai nou în domeniul digitalizării în banking pe pieţele externe va fi adus şi dezvoltat în România în următorii cinci ani. Totodată, cred că se vor găsi soluţii de genul unor bănci mobile care să meargă în zona rurală, pentru că a ţine o unitate în zona rurală devine tot mai complicat“, a conchis Radu Gheţea, preşedinte al CEC Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO