BCR Eu Office

O decizie luată în grabă de autorităţi dă dureri de cap beneficiarilor de fonduri UE

O decizie luată în grabă de autorităţi dă dureri de cap beneficiarilor de fonduri UE

Autor: Adelina Mihai

26.09.2011, 00:03 497

Specialiştii spun că înainte se dădea prefinanţare de 30% pentru proiectele strategice (cu o valoare maximă a finan­ţă­rii de până la 5 mil. euro), ceea ce înseamnă că beneficiarii de fonduri euro­pene aveau la dispoziţie, din start,

1,2 mil. euro la un proiect cu o valoare de 4 mil. euro. Ei spun că mecanismul de acordare a pre­finanţării era facil, mai ales pe pro­iec­tele finanţate prin POSDRU (programul de finanţare pentru proiectele din do­me­niul resurselor umane), pentru că nu se so­li­cita o garanţie.

"Multe ONG-uri nu aveau bugete din care să-şi susţină cheltuielile de demarare a pro­iectelor şi au luat prefinanţare de 30% la proiecte strategice, însă nu au avut cum să cheltuie banii. De altfel, s-au făcut pu­blice informaţii potrivit cărora numai 14% din banii acordaţi prin prefinanţări s-au şi chel­tuit", este de părere Cătălin Dără­şteanu, consultant economic în domeniul fon­durilor europene.

Notificările, actele adiţionale, hotă­râ­rile de guvern şi ordonanţele de modificare a legilor pentru obţinerea banilor europeni au întârziat activităţile de proiect şi i-au des­curajat pe beneficiarii care au luat bani de la UE.

De altfel, mai multe ONG-uri care au acce­sat fonduri europene pentru resurse umane s-au reunit sub denumirea de Coa­li­ţia ONG-uri pentru Fonduri Structurale şi au pichetat sediul autorităţii de mana­ge­ment care coordonează programul, din cauza modificării sistemului de prefi­nan­ţare.

"Nu este pentru prima dată când legis­laţia se modifică din mers. A mai fost în fe­bru­a­rie o modificare, prin care prefi­nan­ţarea de 30% se acorda în două tranşe: pri­ma de 10% şi a doua de 20%. Bene­ficiarii aveau trei zile la dispoziţie să semneze că sunt de acord cu noua modificare, la fel cum se în­tâmplă şi acum. Modificări s-au făcut în continuare, fără să fim avertizaţi în prealabil sau consultaţi. De­cizia a fost luată peste noapte, iar bene­ficiarii s-au trezit că trebuie să retur­neze banii pe care nu i-au cheltuit", explică Fla­via Preda, coor­donator al activităţilor desfă­şurate de Coaliţia ONG-uri pentru Fon­duri Structurale.

Oficialii au motivat decizia de reducere a prefinanţării prin faptul că foarte multe dintre companiile care au luat prefinanţare nu au mai trimis facturile pentru a-şi face deconturile la autorităţile de mana­ge­ment, drept urmare acestea nu le pot tran­smite în continuare la Bruxelles pentru ca sumele cheltuite să fie rambursate.

"Prefinanţarea acordată ONG-urilor a fost folosită ca un instrument de cash-flow, pen­tru că activităţile din proiect se mişcă greu, iar la prima cerere de rambursare se încasa 100% din valoarea solicitată, pentru că nu exista obligativitatea recuperării pre­fi­nan­ţării. Totuşi, cred că decizia de tăiere a pre­finanţării s-a luat în pripă, printr-un pro­iect care nu a fost supus dez­ba­terii publice. Cred că se va produce un blo­caj, pentru că multe proiecte nu-şi vor putea continua acti­vitatea", susţine Dărăş­teanu.

El a mai adăugat că, în general, ONG-urile sunt slab organizate în ceea ce pri­veşte im­plementarea de proiecte fi­nan­ţate din fon­durile europene, de aceea băn­cile nu le acor­dau scrisoare de garantare chiar şi pro­iec­telor cu o valoare mai mică, de 1 mil. euro. "Cred că motivul pentru care s-a acordat iniţial finanţare de 30% a fost acela de a fi cheltuiţi cât mai mulţi bani, pentru ca gradul de absorbţie să fie ridicat. Însă cei care au câştigat proiecte şi au obţinut prefinanţarea au stat cu banii în conturi un an sau doi de zile, ca să-şi asigure cash flow-ul", a mai spus Dărăşteanu.

Totuşi, Flavia Preda spune că legislaţia în vigoare nu te obligă să res­ti­tu­i pre­fi­nan­ţarea, ea poate fi restituită trep­tat, până la ultima cerere de rambursare. Ea a mai explicat că banii pentru pre­finan­ţările acordate prin POSDRU s-au trimis în a doua jumătate a anului trecut, ceea ce în­seam­nă că beneficiarii nu au avut timp să cheltuie banii în numai 7-8 luni.

"Potrivit unei decizii a autorităţii de ma­nagement, dacă au trecut 12 luni de la mo­mentul în care s-a acordat prefinanţarea şi nu au cheltuit toţi banii, beneficiarii tre­buie să îi cheltuie în 30 de zile, altfel trebuie să returneze prefinanţarea. Nu este corect, pentru că beneficiarii nu se aşteptau ca o ast­fel de măsură să se aplice retroactiv", spune Preda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO