Burse - Fonduri mutuale

A fost un sfârşit de săptămână al recuperărilor: indicele Dow Jones, lira turcească şi petrolul s-au bucurat de un peisaj mai optimist

Scăderea dolarului de la maximul ultimului an a ajutat în general pieţele emergente, primele inflamate în cazul crizei turceşti

Scăderea dolarului de la maximul ultimului an a ajutat în general pieţele emergente, primele inflamate în cazul crizei turceşti

Autor: Dan Grigore Ivan

20.08.2018, 00:06 348

Dialogul ajută. Anunţul că cele două mari blocuri economice, Statele Unite şi China, au reluat negocierile cu privire la găsirea unor soluţii prin care să se evite alunecarea într-un veritabil război comercial a ajutat pieţele de capital din întreaga lume, cu predilecţie cea americană, al cărei indice Dow Jones a crescut  1,41% săptămâna trecută.

Într-o vară ce nu se înscrie în clişeul bine cunoscut al sezonului, acela al plictiselii cauzate de perioada concediilor, lira turcească a reuşit să se oprească din deprecierea accentuată şi a înregistrat o apreciere de 2,5%.

Scăderea dolarului de la maximul ultimului an a ajutat în general pieţele emergente, primele inflamate în cazul crizei turceşti. Totodată, preţul petrolului Brent s-a înscris şi el în seria activelor ce au terminat săptămâna într-un ton optimist.

În Europa, scăderea săptămânală a indicelui Euro STOXX 600 a fost de 1,5%, cea mai lovită bursă fiind cea italiană, acolo unde Atlantia a scăzut cu peste 23%, în contextul prăbuşirii unui pod în Genova. Vineri însă valoarea de piaţă a companiei a crescut cu peste 5%, până la o cotaţie de peste 19 euro, echivalentul unei capitalizări bursiere de peste 16 mi­liarde euro.

La Bucureşti, creşterea de vineri a fost de 0,71% în cazul indicelui BET. Vineri a fost şi ziua în care a raportat şi ultimul constituent al principalului indice bucureştean, respectiv Transelectrica.

Astfel, pentru indicele BET, perioada ra­portărilor, începută pe 2 august, cu OMV Petrom şi BRD Groupe Société Générale, s-a încheiat. Indicele BET atinsese vineri nivelul de 8.185 puncte, echivalentul unei aprecieri de 2,15% faţă de momentul în care începea publicarea rezultatelor companiilor din BET.

Tensiunile privind viitorul comerţului mondial vor fi în continuare definitorii pentru traiectoria pieţei de capital mondiale. Atât administraţia Trump, cât şi restul blocurilor, precum cel european, chinez, japonez sau canadian, vor dori să atingă condiţii ce lor li se par corecte într-un proces de negociere la capătul căruia arhitectura neoliberală formată în anii lui Reagan şi Thatcher poate suferi modificări structurale.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO