Burse - Fonduri mutuale

A revenit apetitul pentru risc al investitorilor. Acţiunile mici au sărit cu 15%

A revenit apetitul pentru risc al investitorilor....

Autor: Stefan Musgociu

04.04.2014, 00:03 456
Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,4%, într-o piaţă cu rulaj salvat din nou de deal-uri cu acţiuni BRD (BRD) şi OMV Petrom (SNP), iar titlurile Condmag şi Dafora au urcat cu aproape 15%, ca reacţie la estimarea privind revenirea pe profit a grupului Dafora, din care fac parte cele două companii.

Creşteri importante au mai marcat titlurile Altur Slatina, care s-au apreciat cu 14,9%, dar şi acţiunile Electrocontact Botoşani şi Turbo­me­canica Bucureşti, care au urcat cu 14,3% şi respectiv 12,9%.

„De la începutul anului au existat cons­tant deal-uri cu acţiuni BRD, volumele fiind ceva mai mari în şedinţa de miercuri şi cea de astăzi (joi - n.r.). Cel mai probabil, vânzările sunt făcute de unul sau mai multe SIF-uri (SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia au vândut împreună în primele două luni ale anului peste 1,3% din acţiunile BRD). Deocamdată este impropriu de prespus ce investitori instituţionali au cum­părat acţiuni BRD. Cred că interesul pentru aceste acţiuni vine din faptul că există un potenţial important de revenire, având o bază de raportare slabă“, a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

La fel ca în şedinţa anterioară, rula­jele au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni, iar lichiditatea a fost sus­ţi­nută în principal de câteva deal-uri cu titluri BRD (14,7 mil. lei) şi OMV Pe­trom (aproape 5,3 mil. lei). Volumele de acţiuni BRD şi OMV Pe­trom transferate prin deal-uri au fost foarte apro­piate de cele de miercuri, iar preţurile au fost uşor mai mari.

Deal-urile cu acţiunile BRD au fost efectuate la 8,45 lei, cu 0,6% peste co­ta­ţia din tranzacţiile nego­cia­te de miercuri, iar deal-urile cu titlurile OMV Petrom au fost realizate la 0,439 lei, cu 2,09% peste cotaţia din transfe­ru­rile negociate de miercuri.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 35,5 milioane lei (7,9 milioane euro), cu 21% sub rulajul de miercuri.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.04.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO