Acţionarii SIF-urilor ţin cu dinţii de listarea BCR. Vor da peste cap negocierea de vânzare cu Erste?

5 aug 2011 Autor: Roxana Pricop

Grupul de fonduri care deţin 5% din acţiunile celor cinci SIF-uri merge înainte cu solicitarea ca BCR să fie listată, deşi conducerile SIF-urilor încearcă să le facă să se răzgândească.

Ieri, la iniţiativa lui Ioan Cuzman, preşedintele SIF Banat-Crişana, conducerile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) s-au întâlnit cu grupul de acţionari care deţin 5% din capitalul celor cinci SIF-uri şi care au cerut convocarea adunării generale la SIF-uri pentru a mandata conducerile acestora să solicite Erste listarea BCR.

Printre acţionari se numără fondurile americane de investiţii Firebird şi Broad­hurst, fondurile de investiţii ale Raiffeisen, Carpatica, Banca Transilvania, Certinvest, fon­durile de pensii ale Aviva şi ING, res­pectiv firma de brokeraj Broker Cluj. SIF-urile deţin 30% din capitalul BCR, cea mai mare bancă din sistem, şi s-au înţeles cu Erste, acţionarul majoritar cu 69,4% din capital, să amâne listarea până în octombrie 2011. Recent, unii dintre şefii SIF-urilor au anunţat că Erste le-a făcut o ofertă de cumpărare, în timp ce oficialii austrieci au declarat că nu au nicio intenţie să listeze BCR la Bursă.

"Discuţiile purtate joi cu acţionarii au fost interesante. Nu am ajuns la o concluzie pentru că au fost mai mult discuţii de infor­mare. Rămâne să vedem ce hotărăsc acţio­narii mai departe", a spus Ioan Cuzman, şeful SIF Banat-Crişana.

"Scopul acestei întâlniri a fost cel de a ne convinge să renunţăm la solicitarea de a convoca AGA şi de a ne informa asupra discuţiilor pe care le poartă SIF-urile cu Erste despre lichidizarea participaţiei la BCR. Noi susţinem în continuare că listarea BCR este cea mai bună opţiune", a spus Horia Guştă, directorul general al societăţii Certinvest.

Până în prezent, SIF Moldova (SIF2) a fost singura SIF care a dat curs solicitării primite de la grupul de acţionari de a convoca AGA pentru a mandata condu­ce­rea să iniţieze demersurile de listare a BCR. La finele lunii iulie, consiliul de adminis­traţie al SIF2 a anunţat că solicitarea fondurilor îndeplineşte condiţiile legale, adică a fost depusă de acţionari care deţin cumulat 5% din capital.

"Fondurile Firebird merg mai departe cu solicitarea de convocare a AGA. Trebuie adăugat că această AGA nu le împiedică din punct de vedere juridic pe SIF-uri să negocieze cu Erste vânzarea totală sau parţială a pachetului de acţiuni BCR", a spus avocatul Cristian Duţescu, reprezen­tantul fondurilor de investiţii americane Firebird.

Nici fondurile de investiţii ale Băncii Transilvania nu-şi vor retrage solicitarea şi susţin listarea BCR la Bursă, aşa cum a fost stabilit în 2006 în contractul de privatizare a BCR.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
BCR
, Erste
, SIF-uri
, listare
Vizualizari:
Printeaza
Momentan este un comentariu Comenteaza si tu
Comentarii (1):
dan - 05 august 2011, 08:52

Intrebare pt CNVM:
Cat de legala e o intalnire in care sa fie informati numai unii dintre actionari ?

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine