Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Digi urcă marţi cu 4%. Cu o şedinţă înainte, bancherul lui Teszari a primit acţiuni de 3,4 mil. lei

Sursa: Mediafax

Sursa: Mediafax

Autor: Tibi Oprea

08.04.2020, 00:00 507

Digi Communications (simbol bursier – DIGI), al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa de cablu din Europa, a urcat marţi la Bursa de la Bucureşti cu 4,1%, după ce investitorii au tranzacţionat acţiuni ale companiei de 93.850 de lei, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. Cu o şedinţă înainte, Digi a anunţat la Bursă că Bogdan Ciobotaru, cel considerat creierul listării companiei la Bucureşti, a primit din partea societăţii un număr de 116.090 acţiuni de clasă B, adică cele tranzacţionate la BVB.

„La data de 6 aprilie 2020, Dl. Bogdan Ciobotaru, Administrator Neexecutiv al Societăţii, şi-a exercitat opţiunea de dobândire acţiuni cu privire la care s-a împlinit termenul de intrare în drepturi, în temeiul planului de opţiune pe acţiuni aprobat la nivelul Societăţii şi care au fost acordate prin hotărârea adunării generale a acţionarilor din data de 2 mai 2018 şi cu privire la care a fost încheiat contractul de acceptare a opţiunii între persoana sus-menţionată şi Societate la data de 18 mai 2018. Conform planului de opţiuni pe acţiuni şi a hotărârii adunării generale a acţionarilor din data de 2 mai 2018, dl. Bogdan Ciobotaru a primit 116.090 de actiuni de clasă B”, se menţionează în raport.

Luând în calcul preţul unei acţiuni de la închiderea şedinţei de luni, valoarea pachetului de acţiuni primit de Bogdan Ciobotaru este de 3,4 milioane lei, potrivit calculelor realizate de ZF. Acţiunile DIGI se tranzacţionează în scădere cu 12,3% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 32,2 milioane lei, emitentul ajungând la 2,93 miliarde lei capitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO