Burse - Fonduri mutuale

Afacerile Broker Cluj, in cadere, pierderile se acumuleaza

31.03.2009, 17:41 37

Broker Cluj (BRK), singura societate de intermediere listata pe Bursa, si-a diminuat la jumatate valoarea contabila dupa ce a inregistrat anul trecut pierderi de 70,4 mil. lei (19,1 mil. euro), ca urmare a deprecierii valorii de piata a actiunilor din portofoliul propriu.

Astfel, capitalurile proprii ale companiei s-au redus la 86,5 mil. lei (21,6 mil. euro), in conditiile in care capitalul social este de 144,7 mil. lei (36 mil. euro).
Anterior, firma raportase un profit preliminar pe 2008 de 1,3 mil. lei, insa la finele anului acesta a constituit provizioane in scopul deprecierii portofoliului propriu de actiuni in valoare de 67 mil. lei (18,2 mil. euro) si pentru creante neincasate de 7,8 mil. lei (2,1 mil. euro), care au produs o pierdere uriasa companiei.
"Trebuie sa ne asumam aceasta situatie, sa optimizam activitatea si sa atragem clienti. Sanse de redresare avem, chiar bune daca reparam tot ce s-a gasit de CNVM pentru ca Broker este cunoscuta pe piata si avem in plus un avantaj, fiind singura societate controlata riguros", spune Anton Ionescu, noul presedinte al Broker Cluj, care l-a inlocuit la finele saptamanii trecute pe Petru Prunea din aceasta functie.
In ultimii ani, Broker a achizitionat de pe Bursa actiuni in valoare de 107,3 mil. lei (29,2 mil. euro), pe care le detine si in prezent, dar care mai valorau la finele lunii februarie doar 24,5 mil. lei (5,7 mil. euro), fapt ce a afectat rezultatul de pe partea financiara a firmei in 2008. In 2007, Broker Cluj raportase un castig financiar de 40,3 mil. lei (11 mil. euro), provenit in special din vanzarea de participatii pe Bursa.
Firma ar putea scoate din bilant pierderile mari din 2008, prin diminuarea valorii nominale a unei actiuni, care este in prezent de 2,5 lei. Actiunile Broker se tranzactioneaza pe Bursa mult sub valoarea nominala, la 0,11 lei/actiune, compania fiind evaluata la circa 7,6 mil. euro. "In 2008 nu am avut timp sa facem operatiunile de diminuare a capitalului, dar in acest an vom propune actionarilor sa facem aceasta operatiune prin reducerea corespunzatoare a valorii nominale a unei actiuni si stornarea provizioanelor de depreciere a activelor. Speram ca acestea se vor mai diminua pana la acea data daca piata isi revine", spune Ionescu.
Tranzactiile in marja introduse in 2007 s-au intors si ele impotriva Broker anul trecut, cand piata a scazut puternic. Firma a imprumutat anul trecut clienti proprii pentru a realiza tranzactii in marja pe Bursa, dar o parte nu i-a mai recuperat, sumele apropiindu-se de 2 mil. euro. Imprumuturile au fost garantate cu actiuni a caror valoare insa s-a depreciat puternic anul trecut.
"Aici a fost o lipsa de fermitate din partea brokerilor si a conducerii societatii de a inchide rapid acele pozitii. Noi speram ca vom recupera creantele, avem si garantii pentru acestea reprezentate de actiuni pe care putem sa le vindem oricand", spune Anton Ionescu.
Broker Cluj se asteapta si in acest an la o contractie puternica a activitatii, bugetandu-si venituri totale in scadere de 2,2 ori fata de 2008, pana la 8,5 mil. lei, dupa ce anul trecut veniturile firmei s-au diminuat de aproape patru ori, de la 73 milioane de lei in 2007 la 19,2 milioane de lei.
Compania se asteapta sa realizeze in 2009 un profit net de 0,85 miloane de lei, provenit insa din activitatea financiara prin incasarea de dividende mai mari cu 11%, de 3,8 milioane de lei si din anularea unor provizioane de depreciere a actiunilor din portofoliu in valoare de 3 milioane de lei in urma vanzarii titlurilor aferente lor.
Veniturile din brokeraj, activitatea de baza a firmei, ar urma sa se reduca de la 6,15 milioane de lei la 1,68 milioane de lei, determinand conducerea companiei sa realizeze reduceri substantiale de costuri la totate capitolele, cele cu salariile urmand sa coboare cu 42,5%, pana la 2 milioane de lei.
 
Ce prevede bugetul pentru acest an al Broker Cluj
 
  • Profit net de 850.000 de lei
  • Venituri totale de 8,53 milioane de lei, in scadere cu 55%
  • O scadere a veniturilor din comisioane de 3,6 ori, la 1,36 mil. lei
  • Incasari de dividende mai mari cu 11,7%, de 3,8 milioane de lei
  • O reducere a veniturilor din dobanzi de doua ori, pana la 1,5 milioane de lei
  • Reducerea salariilor cu 42,5%, la 2 milioane de lei
  • Reducerea cheltuielilor de tranzactionare de 4,4 ori, la 0,3 milioane de lei
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO