ZF 24

Afacerile Oltchim au crescut cu 64,7% în primele trei luni, la 136,2 mil.lei

Afacerile Oltchim au crescut cu 64,7% în primele trei...

Autor: Carol Dan

14.05.2014, 11:44 1022

Compania de stat a raportat pentru ianuarie-martie pierderi de 56,2 milioane lei (12,5 milioane euro), în scădere cu 34,6% faţă de rezultatul negativ de 86 milioane lei din perioada silimară a anului trecut.

Aproape 67% din cifra de afaceri a Oltchim, respectiv 91,1 milioane lei, este generată de activitatea de petrochimie.

"Reducerea pierderilor s-a reuşit printr-o mai bună utilizare a resurselor financiare, eliminarea tuturor cheltuielilor care nu erau strâns legate de activitatea de producţie (s-au redus la minim cheltuielile cu terţii, contractele de prestări servicii, s-au anulat toate contractele de consultanţă), cât şi prin reducerea personalului prin disponibilizările care au avut loc în iunie 2013", potrivit raportului trimestrial al compoaniei transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

În iunie 2013 au fost disponibilizaţi 918 angajaţi ai Oltchim.

Combinatul chimic avea la sfârşitul primului trimestru un număr mediu de 2.297, în scădere cu 30% faţă de 3.272 de salariaţi în primele trei luni din 2013.

Oltchim avea la sfârşitul primului trimestru datorii totale de 3,659 miliarde lei, în scădere nesemnificativă faţă de 3,662 miliarde lei în primele trei luni ale anului trecut, reiese din raport.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim. Combinatul a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013.

Multiplele încercări de vânzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă a fost în luna martie, când statul nu a primit nicio ofertă de cumpărare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO