Burse - Fonduri mutuale

Al doilea cel mai mare investitor al Remedia a cumpărat peste un milion de acţiuni după anunţarea rezultatelor

Al doilea cel mai mare investitor al Remedia a cumpărat...

Autor: Dan Grigore Ivan

20.11.2017, 00:00 427

Mirela-Ionica Pavel a cumpărat în data de 16 noiembrie un pachet de peste un milion de acţiuni Remedia Deva (RMAH), la un preţ mediu per unitate de 0,335 lei, echivalentul unei tranzacţii totale de 0,355 milioane lei. Conform datelor furnizate de Bursa de Valori Bucureşti, Mirela-Ionica Pavel deţinea la data de 30 iunie peste 17,6 milioane de acţiuni Remedia Deva, reprezentând 16,67% din total.

Capitalizarea bursieră a companiei farmaceutice este de 33,8 milioane lei (7,35 milioane euro), după ce de la începutul acestui an acţiunile Remedia Deva au crescut cu peste 73%, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 4,51 milioane lei, în condiţiile în care indicele BET, referinţa bursei bucureştene, a crescut în aceeaşi perioadă cu 9,7%. Remedia (RMAH) a realizat după primele nouă luni venituri totale din exploatare în valoare de 246,45 milioane lei, în creştere cu 40,97% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce rezultatul brut a crescut de aproape 11 ori, până la 3,628 milioane lei.

Compania este controlată, conform datelor din data de 30 iunie, în proporţie de 66,5% de omul de afaceri Ţăruş Valentin Norbert, în timp ce Pavel Ionică-Mirela deţine 16,67%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO