Alro Slatina are un plan de investiţii de aproape 41 milioane dolari pentru următorii cinci ani

29 sep 2017 Autor: Simona Tatu

În S1/2017, compania a investit 16 mil. dolari pentru creşterea competitivităţii şi a eficienţei operaţionale.

Compania Alro Slatina (ALR), cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă,) are în plan peste 20 de proiecte de investiţii în valoare de aproape 41 de milioane de dolari pentru următori cinci ani, spune directorul general al companiei. „Avem un program de investiţii multianual, iar în prezent avem un program în valoare de aproape 41 de milioane de dolari care se întinde până în anul 2021. Aceste investiţii au fost orientate în principal spre rezolvarea problemelor de mediu, îmbunătăţirea eficienţei energetice, creşterea produselor cu valoare adăugată, dar şi pentru activităţi de mentenanţă”, spune Gheorghe Dobra, director general al companiei.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.09.2017

 

Cuvinte cheie:
investitii
, slatina
, alro slatina
, plan
, companie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide