Alro vrea să suplimenteze o nouă linie de credit în valoare de 30 de milioane de dolari

9 oct 2017 Autor: Dan Grigore Ivan

Acţionarii Alro Slatina (ALR), producător de aluminiu, sunt chemaţi în data de 9/10 noiembrie să aprobe încheierea unui act adiţional prin care se suplimentează facilitatea unei noi linii de credit în valoare de 30 milioane dolari, în scopul emiterii de acreditive şi scrisori de garanţie, precum şi prelungirea scadenţei până la data de 20 noiembrie 2020.

Contractul de facilitate este în valoare de 137 milioane dolari şi a fost încheiat pe 14 decembrie 2015, din sindicatul de bănci făcând parte Raiffeisen Bank International, OTP Bank România, Banca Transilvania, UniCredit Bank, Garanti Bank, Intesa Sanpaolo România şi Eximbank.

Capitalizarea bursieră a Alro Slatina (ALR) este de 1,441 miliarde lei (315 milioane euro), după ce de la începutul acestui an s-au tranzacţionat acţiuni în valoare de 14,72 milioane lei, ce au antrenat o apreciere a valorii de piaţă cu 72,65%, faţă de un avans de 12% înregistrat de indicele BET, referinţa bursei locale.

Compania este deţinută în proporţie de 84,18% de către Vimetco, în timp ce Fondul Proprietatea (FP) are o participaţie de 10,21%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.10.2017

 

Cuvinte cheie:
Alro
, credit
, actiuni
, alro slatina
, fondul proprietatea
, otp bank
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide