Alumil raportează afaceri de 28 milioane lei în S1, în creştere cu 3%. Profitul a scăzut cu 56%

14 aug 2017 Autor: Cristina Bellu

Alumil (ALU), companie care comer­ciali­zează tamplărie din aluminiu, a înregistrat afaceri de 28,1 milioane lei în primul semestru al anului, în creştere uşoară, de 3,23% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul s-a diminuat cu 56% ajungând la 230.954 lei.

“Cheltuielile cu materiile prime au înregistrat o creştere de 8% în timp ce cheltuielile cu mărfurile au rămas la acelaşi nivel cu cele din primul semestru al anului trecut, acestea fiind direct conectate cu evoluţia şi structura cifrei de afaceri.”, menţionează compania în raportul semestrial.

În primele şase luni ale anului, societatea a realizat un profit din exploatare în valoare de 592.012 lei, în timp ce veniturile din dobânzi şi diferenţe de curs au fost de 284.032 lei, în scădere cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cheltuielile financiare au înregistrat o scădere de 15% de la 665.729 lei în S1/2016 la 567.162 lei în S1/2017, în principal datorită stabilizării cursului din ultima perioadă. Ca urmare, compania a înregistrat la finele primului semestru o pierdere financiară de 283.130 lei.

Capitalurile proprii ale Alumil (ALU) sunt în valoare de 51,52 milioane lei, la un nivel comparativ cu valoarea din S1/2016, în timp ce datoriile pe termen lung se cifrează la 12,1 milioane lei, în scădere cu 13,7%.

Capitalizarea bursieră a companiei a ajuns la 21,12 milioane lei, iar o acţiune ALU se tranzacţionează astăzi la valoarea de 0,6600 lei, în scădere cu 2,37% faţă de şedinţa prece­dentă.

Societatea este controlată de Alumil, localizată în Salonic, cu o participaţie de 55,9%, în vreme ce Michail Sotiriou are o deţinere de 23,9%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.

 
Read this article in english on www.ZFenglish.com

Cuvinte cheie:
crestere
, profit
, afaceri
, scadere
, raportare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide