Burse - Fonduri mutuale

Americanii renunţă la a împiedica planul europenilor de a crea cea mai mare bursă

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Alexandru Zărnoeanu

04.05.2016, 20:43 1069

Intercontinental Exchange(ICE), operatorul bursei newyorkeze, şi-a retras oferta de preluare a London Stock Exchange Group (LSE), operatorul burselor din Londra şi Milano şi acţionarul majoritar al casei de decontări LCH.Clearnet. Retragerea americanilor permite Deutsche Boerse să îşi ducă la bun sfârşit planul de a crea cea mai mare piaţă de capital din Europa, cu o valoare de 28 de miliarde de dolari, scrie presa internaţională.

Jeffrey Sprecher, CEO al ICE, a declarat că ieşirea bursei americane din negocieri se datorează lipsei de interes şi de cooperare din partea LSE Group chiar şi după ce ICE a anunţat public intenţia de a face o contraofertă grupului britanic şi că ICE nu va renunţa la achiziţia a alte burse. Sprecher acuză conducerea bursei londoneze că a refuzat să se întâlnească cu reprezentanţii ICE pentru a discuta detaliile unei posibile achiziţii.

Însă, tranzacţia anglo-germană se poate lovi de alte obstacole. Primul este inflexibilitatea autorităţilor antitrust din ambele state, care vor analiza cu atenţie tranzacţia, dar şi riscurile geopolitice cauzate de un eventual Brexit după referendumului din Marea Britanie, care ar putea ar putea afecta structurile de guvernanţă corporatistă ale noii companii. Un subiect de conflict între acţionari este şi decizia de a stabili sediul companiei la Londra, fapt care îi deranjează pe unii directori din Frankfurt.

Carsten Kengeter , CEO al Deutsche Boerse, a declarat că aşteptarea rezultatului referendumului din Marea Britanie „nu este o opţiune pentru el” şi că va acţiona rapid pentru a preveni o contraofertă.

Steve Schlemmer, specialist în arbitraj pentru Europa la Churchill Capital UK, a declarat pentru Bloomberg că deşi riscul unui noi contraoferte este minim, însă riscurile politicile şi dificultăţile pe care le pot pune autorităţile antitrust s-ar putea să încetinească fuziunea.

Analiştii citaţi de Financial Times sunt de părere că decizia celor ICE s-a bazat şi pe imposibilitatea lor de a evalua clar casa de compensări a LSE, dar şi de a reduce cheltuielile noii companii cu 450 milioane euro, precum promite să facă Deutsche Boerse, datorită eficienţei foarte ridicate a sistemelor de IT ale Intercontinental Exchange.

Anunţul retragerii ofertei celor de la ICE a dus la o scădere a acţiunilor LSE, pe fondul vânzărilor generate de acţionarii nemulţumiti de eşecul americanilor, care îşi doreau un preţ mai bun pentru LSE. Acţiunile bursei londoneze au închis cu o valoare de 25,76 lire sterline/acţiune, în scădere cu 4,2%.

Pe de altă parte, acţiunile Deutsche Boerse au crescut cu 4,8% şi au încheiat şedinţa la o valoare de 74,61 euro/titlu,  În acelaşi timp, acţiunile ICE au înregistrat o creştere cu 7,1%, după ce operatorul american a anunţat că a avut un profit de 441 milioane dolari în 2015, cu 20% mai mult decât în anul precedent.

Evoluţia în acţiunilor celor două burse în direcţii diferite după decizia ICE pune dubii asupra planului iniţial al unei fuziuni „între egali”, scrie Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO