Analiştii mizează pe Erste în ciuda pierderilor anunţate. De ce a decis cea mai mare bancă austriacă să ajusteze puternic provizioanele

12 oct 2011 Autor: Andrei Chirileasa

Analiştii mizează pe Erste în ciuda pierderilor anunţate. De ce a decis cea mai mare bancă austriacă să ajusteze puternic provizioanele

Florin Ilie, directorul departamentului de pieţe de capital al ING Bank: Ca apreciere generală, înainte ca discuţiile privind planul de recapitalizare a sistemului bancar european să fie finalizate, este de dorit ca situaţiile contabile şi imaginea capitalizării să reflecte cât mai fidel realitatea pieţei astfel încât să se minimizeze surprizele ulterioare legate de capitalizare.

Analiştii Goldman Sachs şi Société Générale şi-au menţinut recomandările de "cumpărare" pe acţiunile Erste (EBS), chiar dacă grupul austriac a anunţat luni pierderi de 1,6 mld. euro din ajustarea valorii operaţiunilor din Ungaria şi România şi din reevaluarea portofoliului de CDS-uri.

Ca urmare a acestor ajustări, reprezentanţii Erste estimează pierderi de 700-800 mil. euro pentru acest an, faţă de un profit de circa 700 mil. euro estimat anterior.

În opinia analiştilor, ajustările anun­ţate de Erste nu afectează semnificativ indicatorii de lichiditate ai băncii şi nici profitabilitatea pe termen lung.

Acţiunile Erste au pierdut circa 14% în ultimele două zile pe bursa din Viena, ca urmare a anunţului.

"Credem că piaţa a reacţionat exagerat la anunţul emis de Erste. Credem că decizia băncii de a tăia dividendele pentru acest an, pentru a finanţa un exerciţiu de curăţare a portofoliului, o va lăsa cu un indicator core tier 1 de 9,2%, similar cu prognozele noastre anterioare, şi cu o profitabilitate doar cu puţin mai redusă pe termen lung. Ajustările expunerii pe Ungaria şi în portofoliul de datorii PIIGS şi CDS-uri ar trebui să elimine o parte din dificultăţile pe care banca le înfruntă", au explicat analiştii Goldman Sachs.

Ei cred că acţiunile îşi vor reveni şi au o ţintă de preţ de 34 de euro (faţă de 35 de euro înainte de anunţul Erste) pentru următorul an.

Şi analiştii grupului francez Société Générale consideră că investitorii îşi vor schimba atitudinea faţă de acţiunile Erste.

"Erste e încă o acţiune de «buy» şi credem că această curăţire a portofoliului o poziţionează cu un pas înainte, iar investitorii ar trebui să se focuseze pe performanţa operaţională puternică", spun francezii. SocGen are un preţ-ţintă de 22,5 euro pentru acţiunile Erste.

Ieri titlurile Erste erau cotate la Viena la 17,9 euro.

Şi analiştii locali susţin că anunţul surpriză al celor de la Erste nu este atât de negativ pe cât l-a perceput piaţa şi că mai devreme sau mai târziu toate băncile europene vor fi forţate să facă astfel de exerciţii de transparenţă.

"Ca apreciere generală, înainte ca discuţiile privind planul de recapitalizare a sistemului bancar european să fie finalizate, este de dorit ca situaţiile contabile şi imaginea capitalizării să reflecte cât mai fidel realitatea pieţei astfel încât să se minimizeze surprizele ulterioare legate de capitalizare. A fost un prim val de recapitalizări în 2008, acum îl vom trăi pe al doilea. Nu cred că statele vor mai dori sau îşi vor mai permite să îl facă pe al treilea. De aici şi necesitatea ca acest al doilea val de recapitalizări să se facă pe baza unei imagini cât mai realiste a situaţiei băncilor europene", explică Florin Ilie, directorul departamentului de pieţe de capital al ING Bank.

Erste şi-a atras însă şi critici după anunţul de luni. "Faptul că Erste are un portofoliu de CDS-uri suverane (credit default swaps - instrumente de acoperire a riscului pentru datorii suverane) i-a lăsat nedumeriţi pe mulţi investitori. Ca reminder, rezultatele testelor de stres EBA (Autoritatea Bancară Europeană - n. red.) arătau că Erste avea zero expunere pe CDS-uri suverane, faţă de 2,8 miliarde de euro, cât a anunţat acum, după ce şi-a cosmetizat portofoliul printr-o ajustare de 460 de milioane de euro", arată compania de consultanţă financiară Autonomus din Marea Britanie, citată de blogul financiar zerohedge.

Potrivit aceleiaşi surse, Erste şi-ar fi reclasificat între timp portofoliul de CDS-uri. Autorul blogului se întreabă însă câte bănci ar putea fi în aceeaşi situaţie cu Erste, adică au expuneri pe CDS-uri suverane mai mari decât cele raportate în testele de stres şi, implicit, cât de relevante sunt acele teste, având în vedere că Dexia, una dintre băncile care obţinuseră unul dintre cele mai bune rezultate în urma evaluării, a ajuns să fie naţionalizată pentru a fi salvată de la faliment.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
bursa
, BVB
, Erste
, CDS-uri
, expunere

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine