Burse - Fonduri mutuale

ANRE a majorat tariful de transport al Transelectrica cu 1,5%

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Ioana Tudor

01.07.2014, 00:00 578

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat creşterea cu 1,5% a tarifului mediu de transport al electricităţii prin reţelele companiei de stat Transelectrica Bucureşti (TEL) începând cu data de 1 iulie. Ca urmare a acestei decizii, tariful mediu de transport al electricităţii va creşte de la 22,16 lei/MWh, cât este în prezent, la 22,5 lei/MWh, fără TVA. 

Anul trecut compania a raportat venituri de 1,15 miliarde de lei din serviciul de transport de electricitate, activitatea de bază a Transelectrica. După majorarea cu 1,5% a tarifelor de transport, veniturile anuale ale companiei pe acest segment vor creşte cu 17,25 mil. lei (3,9 mil. euro).

Compania a încheiat primul trimestru din 2014 cu un profit net de 136,5 milioane lei (30,3 milioane euro), cu aproape 50% mai mare faţă de câştigul din perioada similară a anului trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO