Burse - Fonduri mutuale

Averea statului pe bursă a crescut în şase luni cu 2 mld. lei, la 19 mld. lei

Averea statului pe bursă a crescut în şase luni cu 2...

Autor: Dan Grigore Ivan

11.01.2017, 00:07 761
Averea statului român la bursă a crescut din luna iulie 2016 şi până în prezent cu circa 2 miliarde de lei, la 19 miliarde de lei doar din aprecierea preţului acţiunilor celor 12 emitenţi care au ca acţionar statul.

Capitalizarea cumualată a celor 12 emitenţi, printre care intră OMV Petrom, cea mai mare companie de la Bursă, Transelectrica, Electrica, Rompetrol Rafinare, era la preţul de ieri al unei acţiuni de 42 mld. lei (9 mld. euro).

Pe de altă parte, capitalizarea bursieră a celor 84 de emitenţi locali de la Bucureşti este de 79 mld. lei.

„Este un câştig scriptic pe care statul ar putea să îl realizeze doar dacă şi-ar dori. Dar ai vândut acţiunile la bursă, ai terminat. Dacă le păstrezi însă pe termen lung, poţi câştiga din dividende“, explică analistul economic Aurelian Dochia.

Expunerea cea mai mare a sta­tului român este pe companiile care operează în sectorul energetic.

După un an 2016 când piaţa energiei a fost marcată de vola­tilitate şi îngrijorări drept urmare a incertitudinilor care au plutit pe agenda politico-financiară, indicele BET-NG, ce reuneşte emintenţii din acest sector, a încheiat anul cu o depreciere de 3%.

Cu toate acestea, în primele şedinţe din 2017, indicele afişează o apreciere de 4,9%, topind astfel evo­luţia negativă de anul trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO