Burse - Fonduri mutuale

Băncile au primit la întâlnirile cu Ponta şi Georgescu doar „confortul verbal“ că nu li se va întâmpla nimic rău la Hidroelectrica

Băncile au primit la întâlnirile cu Ponta şi Georgescu doar „confortul verbal“ că nu li se va întâmpla nimic rău la Hidroelectrica

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, având un portofoliu format din 274 de centrale şi staţii de pompare cu o putere totală instalată de peste 6.440 MW

Autor: Roxana Petrescu, Carol Dan

26.06.2012, 00:07 2222

Premierul Victor Ponta, ministrul finanţelor Florin Georgescu şi viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu s-au întâlnit ieri la prânz cu reprezentanţii băncilor care au expunere pe Hidroelectrica în încercarea de a-i asigura că insolvenţa companiei de stat nu le va afecta interesele şi nici liniile de credit acordate societăţii.

Premierul a trecut câteva minute pe la locul de întâlnire care a fost la Clubul BNR din Cotroceni pentru a discuta cu bancherii şi pentru a le explica personal raţiunea care a stat la baza cererii de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica. Discuţiile conduse de viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu şi purtate între bancheri, reprezentanţi ai Hidroelectrica şi oficialii guvernamentali au ajuns repede la problema acordării de către stat a unor garanţii.

"La această discuţie noi am primit numai asigurări verbale de confort. Am fost asiguraţi că această acţiune are sprijinul FMI şi al Comisiei Europene şi că există posibilitatea ca Eximbank să acorde un credit Hidroelectrica pentru a fi un fel de garanţie de cash până se reziliază contractele vechi şi intră în vigoare contractele noi care au la bază preţuri mai mari pentru energie", a menţionat pentru ZF o sursă participantă la întâlnire.

O altă sursă a menţionat că a fost o întâlnire bună, dar era şi mai bine dacă avea loc înainte ca Hidroelectrica să-şi ceară insolvenţa. "Totuşi, este bine că s-a deschis un canal de comunicare, dar mai sunt multe lucruri de clarificat."

La discuţie a venit şi Nicolae Cinteză, şeful supravegherii BNR, pentru că s-a pus problema cum se încadrează şi se provizionează creditele date pentru Hidroelectrica, o societate în insolvenţă. Şi reprezentanţii BNR au încercat să-i liniştească pe bancheri în privinţa modului de tratare a acestor credite, dar până la urmă fiecare bancă are propriile norme şi există posibilitatea ca unele dintre ele, în special cele care sunt sucursale, să fie nevoite să facă provizioane.

Oficialii guvernamentali, premierul şi ministrul finanţelor, le-au spus bancherilor că speră ca până la finalul anului să rezolve situaţia contractelor cu băieţii deştepţi de la Hidroelectrica şi astfel să vândă energia pe piaţa liberă, la preţuri mult mai mari, ceea ce ar îmbunătăţi mult lichiditatea companiei.

Reprezentanţii guvernului au trecut dincolo de această situaţie de insolvenţă şi le-au spus bancherilor că vor să pună management privat la companie şi chiar să meargă înainte cu procesul de vânzare a 10% din acţiunile Hidroelectrica pe bursă, dar până la urmă, ca o concluzie a întâlnirii, băncile au primit numai asigurări verbale (Cristian Hostiuc - cristian.hostiuc@zf.ro)

Hidroelectrica ar putea lua bani de la Eximbank pentru plata ratelor. Administratorul companiei încearcă să-i liniştească pe bancheri, dar conturile sunt goale

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO