Burse - Fonduri mutuale

Bitcoin scade iarăşi sub 8.000 de dolari, dezamăgind investitorii care se pregăteau să desfacă şampania

Scăderea de ieri a dezamăgit investitorii care aşteaptă o revenire a pieţei înspre nivelul de 17.000 de dolari per bitcoin, înregistrat în decembrie 2017. După ce a crescut modest săptămâna trecută şi a depăşit pragul de 8.000 de dolari, bitcoin şi celelalte criptomonede alunecă acum înapoi pe o pantă descendentă.

Scăderea de ieri a dezamăgit investitorii care aşteaptă o revenire a pieţei înspre nivelul de 17.000 de dolari per bitcoin, înregistrat în decembrie 2017. După ce a crescut modest săptămâna trecută şi a depăşit pragul de 8.000 de dolari, bitcoin şi celelalte criptomonede alunecă acum înapoi pe o pantă descendentă.

Autor: Alex Ciutacu

02.08.2018, 00:04 345

Bitcoin, cea mai tranzacţionată cripto­monedă, a scăzut cu 5,3% în ultimele 24 de ore, tranzacţionându-se miercuri la ora 13.00 la 7.630 de dolari pe monedă, la o capitalizare de piaţă de 131,17 miliarde de dolari, potrivit platformei coinmarketcap.com.

City AM scrie că bitcoin ar fi putut să scadă din cauza neîncrederii generate de FAANG (Face­book, Apple, Ama­zon, Netflix şi Google), care au livrat rezultate în jurul aşteptă­rilor sau sub acestea şi au generat un val de neîncredere din partea investi­torilor asupra zo­nei hi-tech.

În mod sigur, scăderea de ieri a dezamăgit investitorii care aşteaptă o revenire a pieţei înspre nivelul de 17.000 de dolari per bitcoin, înregistrat în decembrie 2017. După ce a crescut modest săptămâna trecută şi a depăşit pragul de 8.000 de dolari, bitcoin şi celelalte criptomonede alunecă acum înapoi pe o pantă descendentă.

Astfel, ethereum a scăzut cu 4,7%, tranzacţionându-se la 426 dolari per monedă, la o capitalizare de piaţă de 43 miliarde dolari.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată de moneda digitală POLY, a 87-a din punct de vedere al capitalizării de piaţă, care se tranzacţiona miercuri la 0,36 dolari per monedă, în scădere cu 25,4% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de piaţă de 99,8 milioane de dolari.

alex.ciutacu@zf.ro

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO