Burse - Fonduri mutuale

Borza: Dacă Hidroelectrica nu strânge 500 mil. euro pentru 15% din acţiuni, listarea la bursă cade

Remus Borza

Remus Borza

Autor: Radu Bostan

12.06.2015, 00:06 1428
Administratorul judiciar al Hidro­elec­trica, Remus Borza, spune că prospectul de listare la bursă al companiei va avea o clauză specială prin care se va stabili că dacă statul român nu va obţine minimum 500 milioane de euro din vânzarea a 15% din acţiuni, se va anula procedura.
 
„Chiar dacă compania va fi în insolvenţă, prospectul de listare va avea o clauză specială: dacă statul român nu va obţine minimum 500 milioane de euro în schimbul a 15% din acţiuni, se va anula procedura. Listarea nu se va face decât în anumite condiţii de preţ, iar mesajul va fi «acum ori niciodată». Hidro­elec­trica nu are nevoie de bani şi nici statul român“, a spus Borza pentru ZF. El a precizat că procentul de acţiuni scoase la vânzare va rămâne 15%. Fondul Proprietatea (FP) are 20% din acţiunile Hidroelectrica, restul fiind în mâinile statului.
 
Borza a reiterat că pro­ducătorul de energie poate fi vândut pe bursă chiar şi în insolvenţă, însă a exclus posi­bilitatea ca oferta să aibă loc anul acesta. Hidro­electrica a câştigat toate litigiile în care tra­derii de energie contestau de­nun­ţarea unilaterală a con­trac­telor de achiziţie a energiei, însă mai este implicată în 16 pro­cese care vizează con­tes­taţii împotriva tabelului de creanţe, împotriva măsurii de forţă majoră luată în 2012 şi acţiuni în despăgubire.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO