Brokerii care intermediază listarea Digi/RCS&RDS au început să îşi anunţe clienţii să fie pregătiţi pentru o vânzare fulger de acţiuni în 6-7 zile

vineri, 17:36 Autor: Adrian Seceleanu

Brokerii care intermediază listarea la Bursa din Bucureşti a companiei de cablu RCS&RDS au început să-şi anunţe clienţii despre lansarea unei acţiuni fulger, la finele lunii aprilie, care va avea o durată de 6-7 zile, în cadrul căreia vor fi vândute acţiuni ale operatorului de comunicaţii, conform unor surse din piaţă.

RCS&RDS, Digi şi băncile intermediare au început astfel să le transmită clienţilor că vânzarea pachetului de acţiuni la RCS&RDS către investitorii din retail se va realiza în primele zile de subscriere cu un discount de 6-7%.

“Clienţii care subscriu pot beneficia, în primele zile de subscriere, de un discount de până la 6-7% în funcţie de valoarea subscrisă. Emisiunea de acţiuni va dura maxim 7-8 zile”, sună mesajul transmis de intermediari clienţilor.

Listarea RCS&RDS va fi cea mai mare operaţiune de acest tip derulată de o companie privată locală.

Prin această operaţiune fondurile de investiţii şi investitorii străini care au stat alături de Zoltan Teszari, principalul acţionar al RCS&RDS, vor să-şi vândă acţiunile, care reprezintă în prima fază cel puţin 25% din capital, cu posibilitatea unei alocări suplimentare de încă 10%.

Cu peste 10 milioane de clienţi, în 2016, veniturile RCS au fost de 842,8 mil. euro, în creştere cu 12,4%, în timp  ce profitul operaţional (EBITDA) a fost de 263,3 mil. euro, plus 10,9%.

 

Cuvinte cheie:
actiuni
, clienti
, vanzare
, incepere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide