Brokerii spun că tranzacţiile speciale denotă reîntoarcerea străinilor pe bursă

3 feb 2012 Autor: Stefan Musgociu - Mediafax

Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor, cu 0,2%, după ce miercuri a atins maximul ultimelor şase luni, iar corecţia a fost determinată de investitorii care şi-au marcat o parte din profiturile înre­gistrate în acest an.

Piaţa a deschis ziua în creştere cu 0,6%, menţinându-se pe linia ascendentă din precedentele şedinţe. După prima oră, odată cu trecerea burselor europene pe scădere, cotaţiile unor acţiuni au început să coboare şi au dus o parte dintre indici pe roşu. Spre finalul şedinţei piaţa de la Bucureşti a început să recupereze lent, în condiţiile în care bursele europene au revenit pe creştere uşoară.

"Evoluţia indecisă de astăzi poate fi pusă pe seama unor marcări de profit luând în considerare creşterile consistente din luna ianuarie. Nu excludem, însă, posibilitatea înregistrării unor uşoare corecţii în perioada următoare, care pe termen lung nu pot fi decât benefice pentru continuarea trendului pozitiv", a declarat Alexandru Păşălan, trader la firma de brokeraj NBG Securities România.

La finalul şedinţei pieţei acţiunilor, indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, era în stagnare, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,76% sub închiderea de miercuri.

Pe de altă parte, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cu 1,28%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,37%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 58,1 milioane lei (13,3 milioane euro), sumă cu 13% sub rulajul şedinţei precedente, de 66,8 milioane lei (15,4 milioane euro).

Aproape 20% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii negociate cu acţiuni BRD (6 milioane lei), SIF Transilvania (3,6 milioane lei), Fondul Proprietatea (1 milion de lei) şi Azomureş (945.000 de lei).

Top câştigători şi perdanţi la bursă

Rulajul pieţei a fost asigurat în proporţie de 79% de operaţiuni cu titlurile Fondului Proprietatea şi cu ac­ţiu­nile celor cinci SIF-uri, în valoare cu­mu­lată de 46 mil. lei (10,5 mil. euro).

"Atât creşterea volumului tranzac­ţionat, cât şi prezenţa tranzacţiilor deal indică reîntoarcerea anumitor jucători străini pe piaţa românească", a afirmat traderul.

Titlurile FP au avansat pentru a 15-a şedinţă consecutiv şi au atins un nou maxim al ultimelor şase luni. La finalul zilei, aceste acţiuni erau în creştere cu 1,36%, fiind cotate la 0,52 lei. Un preţ mai mare decât cel de joi a fost înregistrat la 26 iulie, când titlurile au fost cotate la 0,525 lei.

Pe piaţa principală, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni FP de aproape 21,2 milioane de lei.

În acelaşi timp, rulajul pieţei a fost asigurat în proporţie de 79% de operaţiuni cu titlurile Fondului Proprietatea şi cu acţiunile celor cinci SIF-uri, în valoare cumulată de

46 de milioane de lei (10,5 milioane de euro).

Acţiunile fondului sud-african de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) au fost suspendate de la tranzacţionare înainte de deschiderea şedinţei, după anunţarea achiziţiei complexului de birouri City Business Centre Timi­şoara, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Şandor.

Până la închiderea zilei, acţiunile NEPI nu au revenit la tranzacţionare, urmând să fie reintroduse doar după informarea investitorilor cu privire la preluarea complexului de birouri.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 0,4%, în timp ce majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est avansau cu până la 0,9%.

De urmărit astăzi

  • Acţiunile SIF-urilor, care au continuat să se aprecieze şi ieri cu 0,8%, până la 1,8%. Acţiunile Erste Bank (EBS), care au cea mai mare pondere în portofoliile celor mai multe dintre SIF-uri, au câştigat ieri peste 5% şi au închis ziua la 79 lei/acţiune.

  • Titlurile BRD Société-Générale (BRD), care au făcut şi ieri obiectul unor transferuri speciale cu pachete importante din capitalul bănciii în valoare de 6 mil. lei. În zilele precedente s-au realizat tranzacţii cu transferuri negociate cu aceste titluri care au cumulat 24,5 mil. lei.

  • Evoluţia burselor externe, în contextul în care bursa din SUA a deschis şedinţa de ieri cu aprecieri uşoare, indicele S&P 500 câştigând 0,3%. Principalii indici europeni consemnau la aceeaşi oră aprecieri asemănătoare.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
bursă
, BVB
, Brokeri
, tranzacţii speciale

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine