Burse - Fonduri mutuale

Bursa a înregistrat cea mai mare lichiditate din ultimele 14 luni datorită unui deal cu titluri FP

O tranzacţie cu 2,6% din acţiunile Fondului Proprietatea a adus vineri cea mai mare lichiditate pe bursă din ultimele 14 luni

Autor: Stefan Musgociu

04.05.2012, 17:30 2024

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,71%, într-o piaţă liniştită şi în care un deal cu 2,59% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) de 199,4 milioane lei (45,2 milioane euro) a propulsat lichiditatea la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni.

Cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare şi vineri, astfel că volumele de acţiuni transferate pe piaţa principală au fost reduse şi au însumat 11,2 milioane lei (2,5 milioane euro).

Un deal cu 2,59% din acţiunile Fondului Proprietatea, pentru 199,4 milioane lei (45,2 milioane euro), a dus lichiditatea totală la 210,6 milioane lei (47,8 milioane euro). Un rulaj mai mare a fost înregistrat la 23 februarie 2011, când BERD a vândut aproape 5% din acţiunile BRD, pentru 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro). Atunci, lichiditatea bursei a fost de 489,7 milioane lei (115,8 milioane euro).

Rulajul de vineri este de aproape patru ori peste cel de joi, de 55,6 milioane lei (12,6 milioane euro), care a fost susţinut tot de tranzacţii negociate. Astfel, opt deal-uri cu 0,55% din titlurile BRD de 40,1 milioane lei (9,1 milioane euro) au acoperit 72% din lichiditatea de joi.

Cel mai probabil, acţiunile vizate în deal au fost cumpărate de un investitor străin, întrucât majoritatea pachetelor mai mari de titluri Fondul Proprietatea sunt achiziţionate de aceşti jucători.

Tranzacţia negociată de vineri cu acţiunile Fondului Proprietatea a fost realizată la preţul de 0,5585 lei, similar ultimei cotaţii înregistrate joi pe piaţa principală.

"Interesul pentru acţiunile companiilor mari îl vedem prin tranzacţiile deal care se fac pe piaţă. Din aceste deal-uri putem trage concluzia că există în continuare interes pentru bursa noastră, doar că la un alt nivel, un nivel al celor care privesc strategic investiţiile în companiile locale. Marea masă a investitorilor nu se mai află în piaţă din diverse motive şi, astfel, asistăm la tranzacţii importante doar prin deal-uri şi nu în piaţa regular (principală - n.r.)", a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,28%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,76% sub nivelul de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,61%.

În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,47%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

"Starea de letargie în care se află piaţa este în parte determinată de aşteptarea dividendelor, dar nu numai. Cred că incertitudinea asupra a ceea ce se va întâmpla în următoarele luni în zona euro este un factor important deoarece investitorii au învăţat din istoria ultimilor ani şi anticipează o perioadă mai puţin bună începând cu luna mai. Ne aflăm într-o stare de tensiune şi doar o direcţie mai clară a pieţelor externe va determina un trend pe piaţa locală", a mai spus brokerul.

Deal-ul cu acţiuni Fondul Proprietatea nu a influenţat cotaţia titlurilor pe piaţa principală, astfel că preţul au rămas pe scădere uşoară. La finalul şedinţei, acţiunile erau cotate la 0,557 lei, preţ cu 0,27% sub nivelul de joi, iar operaţiunile însumau aproape 3 milioane lei.

O tranzacţie negociată a fost realizată şi cu un pachet de titluri BRD, pentru 1,1 milioane lei, la preţul de 10,5 lei/acţiune. Cotaţia este similară celei la care au fost transferate joi 0,55% din acţiunile băncii. Pe piaţa principală, titlurile BRD au stagnat la 10,6 lei, pe un rulaj de doar 46.000 de lei.

La închiderea pieţei principale, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,3%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care coborau cu până la 0,5%. Bursa din Rusia a consemnat cea mai vizibilă corecţie, de 3,4%.

Bursele au fost influenţate pe de o parte de un sondaj care a arătat că în aprilie contractarea activităţii din sectoarele private s-a accelerat în aprilie, precum şi de datele peste aşteptări privind vânzările din retail în zona euro. Totodată, pieţele au reacţionat şi la publicarea unor date sub aşteptări privind piaţa muncii din SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO