Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti a avut cel mai ridicat ritm de creştere din Europa în primele două luni din 2018, plus 9%

Bursa de la Bucureşti a avut cel mai ridicat ritm de...

Autor: Liviu Popescu

05.03.2018, 13:23 415

Indicele BET, care urmăreşte cele mai tranzacţionate 13 acţiuni de la Bucureşti, a crescut cu 9% în primele două luni din 2018 şi a marcat cel mai ridicat ritm de creştere din rândul burselor europene, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Bloomberg. Spre comparaţie locul doi a fost ocupat de bursa de la Atena cu un plus de 4,2%.

“Dintr-un motiv sau altul, noi am trecut de primele două luni ale lui 2018 neafectaţi de mişcarea descendentă din pieţele internaţionale. Fie că vorbim de efectul de bază – faptul că noi am avut în a doua parte a anului 2017 o subperformanţă -, fie că este vorba despre o decuplare cauzată de un interes slab al străinilor pentru piaţa locală, fie că dividendele estimate a fi plătite de companii reduc o posibilă agresivitate la vânzare, stăm nesperat de bine raportat la contextul internaţional”, consideră Simion Tihon, broker la Prime Transaction, societate de brokeraj care a anticipat foamea de bani a Guvernului.

Indicele BET a reuşit să se distanţeze vizibil faţă de alte burse europene chiar dacă luna februarie a fost marcată de corecţii pe pieţele de capital, ceea ce a adus la un avans al indicelui Dow Jones, al celei mai mari economii la nivel mondial, de doar 1,5% în primele două luni. Cea mai abruptă scădere din rândul burselor europene a fost înregistrată de cea din Marea Britanie, de 6%.

“Lipsa completă a volatilităţii nu cred că este de dorit. În concluzie, după un început bun de an, dacă piaţa americană continuă să fie volatilă, ar trebui să fim pregătiţi pentru oportunităţile create de viitoarele dezechilibre”, spune Simion Tihon.

ZF va publica în ediţia de marţi o analiză a burselor europene, dar şi perspectivele pentru anul 2018.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO