Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti are în ianuarie a doua cea mai mare creştere din Europa

Bursa de la Bucureşti are în ianuarie a doua cea mai...

Autor: Liviu Popescu

02.02.2018, 00:07 905

Indicele BET, care urmăreşte cele mai tranzacţionate acţiuni listate la Bucureşti, a urcat în luna ianuarie cu aproape 8% şi a marcat a doua cea mai mare creştere din rândul principalilor indici ai burselor europene, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Bloomberg. Spre compa­raţie, primul loc a fost ocupat de bursa de la Atena, cu o creştere de aproape 10%.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de 48,5 milioane de lei în luna ianuarie, uşor peste nivelul din 2017, potrivit datelor BVB. La finele lunii capitalizarea compani­ilor locale de la bursă era de 179 mld. lei.

Simion Tihon, broker la Prime Transaction, spune  că cel mai probabil, dividendele vor fi din nou propulsorul pieţei.

„Este de aşteptat să avem randamente chiar mai mari decât anul trecut şi deci să rămânem în topul ţărilor cu cel mai mare randament al dividendelor“. El spune că posi­bili­ta­tea de a avea două sesiuni de acordare a dividen­delor există şi anul acesta.

Indicele BET a reuşit să crească în luna ia­nuarie chiar dacă la Palatul Victoria a fost instalat al trei­lea executiv în ultimele 12 luni, ceea ce arată că cel mai pro­babil investitorii au devenit „imuni“ la schimbările de pe scena politică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO