Burse - Fonduri mutuale

Bursa de Valori Bucureşt a avut cel mai bun trimestru din ultimii doi ani

Bursa de Valori Bucureşt a avut cel mai bun trimestru...

Autor: Departamentul Economic

14.11.2017, 12:51 231

Valoarea tranzacţionată pe toate pieţele a depăşit 4,18 mld. lei în trimestrul al treilea, în creştere cu 27% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni al pieţei reglementate, fără a lua în calcul valoarea ofertelor publice iniţiale, a fost de 67,57 mil. lei în luna septembrie, iar la finalul primelor nouă luni ale acestui an valoarea indicatorului s-a situat la 44,43 mil. lei. Astfel, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2016, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a crescut cu aproape 35%.

Toţi indicii BVB au avut creşteri de peste 11% in perioada ianuarie-septembrie, iar 3 dintre cei 8 indici ai BVB au crescut fiecare cu peste 20%. BET-XT-TR, indicele extins de tip “total return” care urmăreşte evoluţia preţului acţiunilor celor mai tranzacţionate 25 de companii, precum şi dividendele distribuite de acestea, a crescut cu aproape 22% in primele noua luni.

In aceasta perioadă, a avut loc cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative din istoria BVB, ca urmare a admiterii la tranzacţionare a emisiunii de obligaţiuni Globalworth, în valoare totală de 550 mil. euro. De asemenea, Unicredit Bank a emis obligaţiuni corporative pe piaţa principală, atrăgând 610 mil. lei. Banca Internaţională de Investiţii (IIB) a devenit primul emitent de la Bursa de la Bucureşti care a emis obligaţiuni denominate în euro, decontate în aceeaşi monedă prin sistemul Depozitarului Central. Astfel IIB a reuşit să atragă, în două tranşe, 300 mil. lei şi suplimentar 60 mil. euro prin obligaţiuni denominate şi decontate în euro.

În primele 9 luni ale anului 2017 Grupul BVB a înregistrat venituri operaţionale de peste 29,20 mil. lei (9 luni 2016: 23,30 mil. lei), o creştere de 25% faţă de perioada similară a anului anterior, creştere generată de toate segmentele de activitate ale Grupului.

Profitul net pentru primele 9 luni ale anului s-a situat la un nivel de 7,38 mil. lei (9 luni 2016: 4,29 mil. lei), în creştere cu 72% faţă de primele 9 luni ale anului anterior, acesta fiind obţinut în proporţie de 79% din segmentul de tranzacţionare al Grupului care a evoluat de la 4,12 mil. lei la 5,82 mil. lei.

Acţiunile BVB au urcat, în primele 9 luni din 2017 cu peste 7%, până la preţul de 31,20 lei, pe fondul unui rulaj cu 126% mai mare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO