Burse - Fonduri mutuale

Bursa germană ar trebui să voteze cu ambele mâini pentru Merkel: în timpul mandatelor „doamnei de fier”, indicele DAX a decolat cu 140%

Bursa germană ar trebui să voteze cu ambele mâini...

Autor: Dan Grigore Ivan

22.09.2017, 00:04 299

Indicele DAX al bursei din Germania, cea mai puternică economie a Europei, a crescut cu 140% din 2005 încoace, adică pe parcursul mandatelor de cancelar ale Angelei Merkel, 63 de ani, faţă de o stagnare a acestuia în timpul mandatului de şapte ani al precedesorului cancelar.

Angela Merkel este faţă în faţă cu obţinerea celui de al patrulea mandat de cancelar şi implicit egalarea recordului lui Helmuth Kohl, mentorul său politic, cel care a stat în fruntea ţării timp de 16 ani şi a fost arhitectul reunificării Germaniei.

Perioada Angelei Merkel s-a dovedit până acum una prosperă pentru economia germană, cea mai mare a Europei, care a ajuns la o producţie de 3.500 miliarde dolari, în creştere cu 23% faţă de 2005.

Bursa germană a crescut în timpul mandatelor lui Merkel cu 140%, indicele DAX înregistrând un salt de la 5.200 puncte la 12.500 puncte în cei 12 ani de mandat ai lui Merkel. Spre comparaţie, indicele american S & P 500 a crescut cu 100% în acest interval de timp, în vreme ce indicele Euro STOXX 600, ce urmăreşte cele mai importante companii de pe continent, a consemnat un avans de 30%.

Indicele german DAX încapsulează şi câştigurile din dividende, faţă de indici celebri precum S & P 500 sau alţii. La capătul mandatului de şapte ani al lui Gerhard Schröder, în 2005, piaţa de capital germană era în jurul nivelului de 5.000 puncte, de unde îl preluase Schröder în 1998. Referinţa germană a urcat până la 7.600 puncte în anul 2000, în preajma crizei dot-com, iar scăderea ulterioară a durat trei ani. Punctul de inflexiune a fost atins în jurul a 2.400 puncte. Scăderea indicelui german la începutul mileniului III a fost astfel de 70%. Bursa de la Frankfurt a crescut de atunci şi până la începutul anului 2008 cu 233%, când pericolele noii crizei deveneau din ce în ce mai clare.

Crahul bursier mondial ce a urmat a dus la scăderea bursei germane cu aproximativ 50%, însă din 2009 încoace aceasta a crescut cu peste 230%, trecând de în prezent nivelul de 12.500 puncte. 

Alegerile germane din acest an nu au reprezentat o sursă de volatilitate, având în vedere faptul că cei mai mari doi candidaţi, Angela Merkel şi Martin Schultz, reprezintă viziuni proeuropene, iar CDU, partidul lui Merkel, este creditat cu un avans de 14 puncte procentuale în faţă socialiştilor de la SPD, nefiind astfel preconizată o schimbare de cancelar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO