Burse - Fonduri mutuale

Bursa pariază pe Adrian Tănase, care la NN Pensii avea 14 mld. lei pe mână, să promoveze în liga superioară

Adrian Tănase. Mediafax Foto

Adrian Tănase. Mediafax Foto

Autor: Liviu Popescu

29.11.2017, 00:07 1238

Adrian Tănase, 42 de ani, director de investiţii al NN Pensii, cel mai mare administrator de pensii Pilon 2 din Româ­nia, este noul director general al Bursei de Valori Bucureşti, după demisia polonezului Ludwik Sobolewski la finele lunii octombrie, potrivit unor surse de pe piaţa de capital.

Adrian Tănase urmează să pără­seas­că poziţia deţinută la NN Pensii pentru a putea prelua noua funcţie chiar săptămâna viitoare, potrivit aceloraşi surse.

Principalul obiectiv al lui Adrian Tănase, care la NN avea sub administrare active de 14 mld. lei, este de a promova piaţa de capital din România de la cate­go­ria piaţă de frontieră la cea emer­gentă. Dar pentru a ajunge acolo, Tăna­se trebuie să rezolve cea mai adâncă rană a bursei româneşti: lichiditatea scăzută.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare în intervalul ianuarie-octombrie 2017 este de circa 48 mil. lei, în creştere faţă de 2016, dar la acelaşi nivel ca în 2013, chiar dacă pe parcursul anului 2017 s-au listat Digi şi MedLife, ambele incluse în indicele de referinţă BET.

Tănase are şi sarcina de a atrage emitenţi noi, în special din zona privată, precum să majoreze şi numărul investitorilor de retail.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO