BVB îşi trimite investitorii să vadă leii în Kenya. Sau bursele mature din Viena, Berlin ori Barcelona

27 ian 2017 Autor: Liviu Popescu

Bursa de la Bucureşti, operatorul pieţei de capital din Romania care adună 86 de emitenţi pe segmentul principal, s-a aliat cu o agenţie de turism online din Romania ca să premieze investitorii care realizează cea mai mare tranzacţie într-o perioadă de timp stabilită.

Printre premiile pe care investitorii le pot caştiga se numără un safari în Kenya sau excursii în oraşe precum Viena, Berlin sau Barcelona. BVB nu menţionează ce pondere va avea în totalul cheltuieilor pentru concursul organizat cu aniversarea a 150 de ani de cand leul este moneda Romaniei.

Demersul este iniţiat BVB pentru atragerea atenţiei investitorilor către piaţa de capital şi oportunităţile oferite de aceasta, consideră preşedintele bursei Lucian Anghel. În anul 2016, rulajul zilnic de tranzacţionare la BVB a fost de circa 36 mil. lei, în timp ce în 2017 acesta este de 33,5 mil. lei.

Bursa a adus în anul 2016 un randament de circa 10%, faţă de dobanzi de sub 1% plătite de bancheri. Dar investiţia la bursă presupune asumarea unor riscuri, faţă de caştigurile la bancă, care sunt sigure, dar pot fi măcinate de unele comisioane.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.01.2017

 

Cuvinte cheie:
BVB
, investitori
, Kenya
, burse
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide