Burse - Fonduri mutuale

Campionii Bursei au pus umărul la creşterea economică în primul trimestru, raportând afaceri şi profituri în creştere

Campionii Bursei au pus umărul la creşterea economică în primul trimestru, raportând afaceri şi profituri în creştere

Autor: Andrei Chirileasa

15.05.2011, 23:52 1449

Cele mai mari zece companiinefinanciare de pe Bursă au raportat creşteri pe linie aleafacerilor în primul trimestru al anului şi profituri semnificativmai mari decât în aceeaşi perioadă a lui 2010, potrivit situaţiilorfinanciare publicate în ultima săptămână.

Afacerile cumulate ale celor zececompanii au crescut cu 31%, în timp ce profiturile însumate au fostduble faţă de primele trei luni din 2010, confirmând creştereaeconomică de 1,6% (T1 2011 la T1 2010) raportată vineri deInstitutul Naţional de Statistică.

Rezultatele raportate arată cumcompaniile mari au o influenţă puternică în evoluţia generală aeconomiei.

Din rezultatele publicate decompaniile listate se pot vedea şi care au fost principalii factoricare au contribuit la creşterea Produsului Intern Brut(PIB).

Un factor semnificativ a fostcreşterea preţului petrolului pe pieţele internaţionale urmată decreşterea preţului carburanţilor. Astfel, vânzările Petrom aucrescut cu 27% (conform situaţiilor financiare consolidate pestandardele internaţionale de contabilitate - IFRS), iar afacerileRompetrol Rafinare (RRC) au avansat cu 41%.

Un alt factor semnificativ a fostcreşterea puternică a exporturilor de produse metalurgice, chimiceşi de componente auto. Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR)şi-a majorat afacerile cu 36% şi pe fondul creşterii preţuluialuminiului în ultimul an, producătorul de oţel Mechel Târgovişte(COS) şi producătorul de ţevi TMK Artrom Slatina (ART) au raportatafaceri mai mari cu peste 40%, combinatul chimic Oltchim RâmnicuVâlcea (OLT) a avut vânzări cu 94% mai mari, iar producătorul deîngrăşăminte chimice Azomureş (AZO) a vândut cu 44% maimult.

Şi în cazul producătorului decomponente auto Compa Sibiu (CMP), vânzările au crescut cu50%.

Exporturile mai mari au determinato creştere a activităţilor industriale, care s-a văzut şi încreşterea consumului de energie şi de gaze, de unde creşterileraportate de Transelectrica şi Transgaz. În toate aceste cazuri,creşterea cifrei de afaceri a fost însoţită şi de o evoluţiepozitivă a rezultatului net. Alro şi-a majorat profitul de 2,4 ori,Azomureş şi l-a dublat, iar Compa Sibiu a avut câştiguri de aproapecinci ori mai mari. Oltchim, în schimb, şi-a redus pierderile de 20de ori, iar Artrom a trecut pe profit.

În multe cazuri însă rezultatul afost influenţat pozitiv şi de întărirea leului faţă de euro şidolar în primul trimestru, care le-a adus câştiguri companiilor cudatorii mari în valută, în urma reevaluării acestora la un curs maimic. Astfel se explică şi profitul de 273 mil. lei al RompetrolRafinare (RRC).

Evoluţiile pozitive au fostanticipate de investitorii de pe Bursă, acţiunile celor mai maricompanii listate înregistrând creşteri semnificative de laînceputul anului. Indicele BET, al celor mai importante zececompanii listate, a câştigat 8,6%, iar indicele general al pieţei,BET-C, a avansat cu aproape 10% faţă de finele lui 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO