Burse - Fonduri mutuale

Când vine vorba de numirea comisarilor CNVM avem de învăţat chiar şi de la bulgari

Când vine vorba de numirea comisarilor CNVM avem de învăţat chiar şi de la bulgari

Stoyan Mavrodiev, preşedintele Comisiei de Supraveghere Financiară (FSC) din Bulgaria, are un masterat în Finanţe şi a lucrat circa 5 ani la PricewaterhouseCoopers şi apoi a condus timp de 10 ani propira afacere de consultanţă financiară

Autor: Andrei Chirileasa

04.04.2012, 00:06 701

În timp ce politicienii români au sfidat încă o dată legea şi piaţa de capital numind-o pe Ştefania Ferencz, şefa de cabinet a fostului premier Emil Boc, în funcţia de membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), care supraveghează investiţiile în acţiuni şi în fonduri mutuale a sute de mii de români, Bulgaria poate fi un exemplu privind numirile în astfel de poziţii publice, deşi piaţa de capital din ţara vecină este de aproape două ori mai mică.

Ştefania Ferencz, cea care va supraveghea în România o piaţă de circa 30 de miliarde de euro, nu are niciun fel de experienţă pe piaţa de capital, la fel cum nici Carmen Negoiţă, cea care a fost numită în 2005 în funcţia de membru al CNVM, nu avea în acel moment experienţă în domeniul financiar.

Carmen Negoiţă, care este soţia primarului Sectorului 3 Liviu Ne­goiţă, a fost numită acum de Parla­ment în funcţia de preşedinte al CNVM în locul Gabrielei An­ghe­lache, profesor de pieţe de capital la Academia de Studii Economice Bucureşti, cea care a condus comisia în ultimii 11 ani. Printre membrii CNVM se mai numără un inginer metalurgist şi un inginer geolog, care nu au avut nicio legătură până acum cu piaţa de capital.

În schimb, cei care supra­vegehază piaţa din Bulgaria sunt specialişti cu experienţă pe bursă sau în administrarea fondurilor de investiţii chiar dacă sunt numiţi tot de partidele politice şi sunt validaţi de parlament, ca şi în România. De exemplu, Stoyan Mavrodiev, preşe­dintele Comisiei de Supra­veghere Financiară (FSC) din Bulgaria, are un masterat în finanţe şi a lucrat circa 5 ani la Pricewater­house­Coopers şi apoi a condus timp de 10 ani propira afacere de con­sultanţă financiară, înainte de a intra în politică devenind membru al parti­dului GERB.

Borislav Bogoev, vicepre­şedintele FSC, are masterat în economie şi a lucrat timp de patru ani ca broker, dealer valutar şi consultant financiar, înainte de a se alătura comisiei de supraveghere a pieţei de capital, unde a deţinut mai întâi diferite poziţii de execuţie înainte să ajungă în conducerea comisiei.

Angel Djalazov, membru al FSC, este expert în legislaţia europeană şi a lucrat în trecut ca manager de investiţii la TBD Fund în Olanda şi la KD Investments, iar apoi a condus două firme de administrare a in­vestiţiilor şi consultanţă financiară înainte de a fi numit în 2010 în con­ducerea comisiei de supra­veghere.

Comisia de Supraveghere Finan­ciară din Bulgaria a fost înfiinţată în 2003 şi supraveghează piaţa de capital, piaţa asigurărilor şi piaţa pensiilor private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO